Mirel Rădoi a ieșit negativ la ultimul test! Prezența selecționerului pe bancă nu este garantată. Totuși există speranțe mari că Mirel Rădoi va sta pe bancă, diseară, la debutul României în campania de calificare la Mondialul din 2022. Selecționerul a fost depistat pozitiv cu Covid și a trebuit să intre în izolare.
De pregătirea meciului cu Macedonia de Nord, s-a ocupat mai mult secundul Nicolae Dică. Rădoi a participa la ședințe video. Totuși, testele de azi pot decide dacă Rădoi va fi lângă tricolori și fizic.
Jucătorii trag speranța că îl vor avea pe antrenor alături de ei. Mai ales după ce primul test obligatoriu, efectuat azi, ar fi ieșit negativ. Rădoi este acum într-o cursă contratimp să afle rezultatul și celui de-al doilea test. Dacă și acesta, efectuat îna ceastă dimineață, va fi similar, atunci selecționerul se va alătura echipei.

Toți așteptăm, sperăm să fie bine. Trebuie prezentat rezultatul cu două ore înainte de începerea jocului, așa este protocolul UEFA, a declarat Mihai Stoichiță, la Pro X
Directorul tehnic al Federației așteaptă și el cu sufletul la gură rezultatul.
Posibilitatea ca Rădoi să nu fie alături de echipă i-a afectat, dar i-a și motivat pe tricolori. Aceștia vor mai mult ca oricând să debuteze cu un succes în turneul de calificare pentru Qatar. Macedonia de Nord nu este un adversar care să inspire teamă pentru Stanciu și compania.
Este o situație tristă, ce s-a întâmplat cu antrenorul nostru. De aceea vrem să îi facem o bucurie, așa că trebuie să câștigăm și să îi dedicăm victoria, a declarat mijlocașul Slaviei, la conferința de presă de dinaintea partidei.
Posibilitatea revenirii lui Rădoi pe bancă ar putea reprezenta încă o motivație pentru ricolori. Aceștia știu că trebuie să câștige, diseară, meciul de pe Arena Națională, pentru a porni cu dreptul campania. Mai mult, tricolorii speră la un rezultat pozitiv și cu Germania. Mai ales că există multe voci care pretind că o victorie cu naționala lui Low, nu este imposibilă. Germania se află într-o situație delicată, după ce selecționerul și-a anunțat plecarea, după Euro.
România speră să profite și să obțină cât mai multe puncte din meciurile cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia. Rădoi și Dică au impus un minim de 7 puncte din aceste confruntări.