Nicolae Stanciu poate fi protagonistul celui mai surprinzător transfer din această iarnă. Mijlocașul echipei României își pregătește revenirea la echipa pe care a părăsit-o iarna trecută. Cehii îl așteaptă și ei cu brațele deschise.
Internaționalul nostru nu are probleme cu acomodarea în China, dimpotrivă. De când s-a transferat la Wuhan Three Towns, Stanciu a marcat 7 goluri și a dat 7 pase decisive în 17 partide. Este cel mai bun jucător al echipei de pe primul loc în China, dar cu toate acestea este tentat de revenirea în Europa, chiar la echipa de unde a plecat.
Presa din Cehia a prezentat o declarație al unuia din agenții jucătorului care explica că mijlocașul de 29 de ani studiază revenirea încă din iarnă la Slavia. El mai are contract până în 2024, dar totul este posibil în acest moment. Slavia nu ar refuza, fără Stanciu, echipa nu s-a mai calificat nici măcar în primăvara Conference League, unde a fost eliminată din grupa CFR-ului. Patronul cehilor îl dorește, rămâne de văzut și dacă o astfel de mutare se poate realiza.
Nicuşor Stanciu a fost prezent la meciurile pe care echipa naţională le-a disputat în luna septembrie, după ce a lipsit în vară la primele 4 jocuri din campania de Nations League.
Imediat după ultimul fluier al confruntării cu Bosnia, mijlocaşul a confirmat că selecţionerul nu se va putea baza pe el la amicalele din noiembrie. Stanciu s-a transferat în China la începutul anului şi distanţa foarte mare până în ţară îl împiedică să fie la maximum de potenţial în momentul reunirii.
Stanciu va fi o pierdere importantă, aţi văzut ce înseamnă echipa naţională cu el în componenţă. I-am recomandat să revină în Europa, a fost o situaţie nefavorabilă că a ales China, nu am fost de acord cu ea.
L-am pierdut pe Ianis, l-am pierdut şi pe Man pentru iunie, cu cei trei în formulă am fi arătat altă consistenţă. Stanciu mi-aş dori să revină în Europa, cred că el merită să fie mai aproape de fotbalul european”, a comentat Edi Iordănescu pe marginea subiectului.
Speranţa selecţionerului este ca Stanciu să fie în formă maximă la debutul calificărilor, peste 4 luni. Atunci ar putea reveni şi Ianis Hagi. Tricolorul s-a accidentat grav în luna ianuarie
Procesul de recuperare s-a prelungit un pic, este sub observaţia echipei lui de club, este monitorizat de personalul medical, dacă Dumenezeu ne va ajuta poate să fie rapid o soluţie. Nu trebuie să punem presiune pe el pentru ca va avea nevoie de o perioadă de consolidare. L-am simţit pozitiv ceea ce m-a bucurat, au fost amănuntele prezentate de Iordănescu jr.