Raul Costin a decis să spună stop la cariera sa de fotbalist profesionist. Fostul mijlocaș s-a dedicat afacerilor și a deschis o cafenea dar a recunoscut că nu stă așa de bine cu banii pe cât s-ar crede. Asta deși a jucat la echipe bune din România, ca Rapid, FC Botoșani, Vaslui, FC Argeș, „U” cluj sau Chiajna.
Într-un interviu acordat celor de la sport.ro, fostul fotbalist a explicat de ce nu s-a ales cu o avere mai mare în urma unei cariere bune de fotbalist. Costin a și avut „norocul” să nimerească la multe cluburi aflate în dificultate financiară.
Am pierdut cam 200.000 de euro, bani pe care i-am muncit. Dar ăsta este riscul fotbalistului în România, sunt bani de la care poți să îți iei la revedere. Am și avut ghinionul să nimeresc pe la echipe cu probleme mari financiare sau care au intrat în faliment. Rapid, Vaslui, Clujul, au rămas cu datorii la mine. din fericire la Argeș sau Botoșani nu au fost probleme. Nu am ajuns și eu la echipe cu stabilitate financiară, care să aibă continuitate. Cunosc fotbaliști care au avut noroc, au evoluat doar la cluburi care plăteau la timp sau măcar le dădeau banii. Asta este situația în România, nu ai ce să faci, a povestit Costin.
Acesta îi îndeamnă pe fotbaliștii din ziua de azi să se gândească și la ce vor face după ce își vor pune ghetele în cui.
Regret că nu m-am pregătit mai din timp, probabil aveam și mai mulți bani acum, un plan precis. Vreau să fac altceva, am deschis o cafenea, dar vrem să dezvoltăm afacerea, să avem mai multe locații în timp. Ideal este să știi ce ai de făcut, eu aveam mult timp liber și nu am realizat că trebuia să profit. Când ești fotbalist ești într-o bulă, dar trebuie să realizezi că se va termina repede, a declarat Costin.
Deși Rapidul a rămas cu datorii la el, Raul Costin se recunoaște suporterul acestei echipe. A rămas cu senzații plăcute după ce a jucat în atmosfera din Giulești. Iar acum este fanul formației lui Mutu.
Fiecare club la care am jucat a păstrat un loc în sufletul meu. Dar cu cine simpatizez mai mult e Rapidul. Recunosc că nu m-am născut cu această iubire pentru Rapid, dar simpatizam cu acest club. Dar apoi am ajuns acolo, am cunoscut clubul, am cunoscut suporterii, am reușit două promovări în Liga 1. Am rămas cu Rapidul în suflet, îi urmăresc, merg pe stadion, copiilor mei vreau să le insuflu această dragoste.