David Popovici este un mare admirator al lui Paul Georgescu, sportivul român campion mondial la înot în ape înghețate, după cum a dezvăluit recent chiar acesta din urmă. Campionul în vârstă de 43 de ani a dezvăluit că se pregătește de o nouă performanță istorică.
După ce a devenit primul român care a traversat înot Canalul Nordic, adică strâmtoarea dintre Irlanda și Scoția, Paul Georgescu a anunțat că va încerca să devină și primul român care va traversa Canalul Bristol, care întinde pe o distanță în linie dreaptă de 25 de kilometri, între Devon, Glenthorne Bay, pe malul englezesc, și Porthcawl, Newton Beach, în Țara Galilor.
Sportivii care duc la bun sfârșit acest traseu sunt recompensați cu titlul „Original Triple Crown”. Celebrul înotător român Avram Iancu a încercat în trecut să își treacă această performanță în CV, însă nu a reușit. Acum, Paul Georgescu este pregătit să încerce să treacă peste această provocare imensă.
„Momente unice trăite la ceremonia decernării premilor pentru traversarea Canalului Nordic (cel mai dificil înot din lume) și nu numai. Pe lângă certificatul și medalia care autentifică această traversare, am primit și „Redmond Award”. Am fost onorat totodată să înmânez premiile înotătorilor irlandezi care au cucerit titlul „Original Triple Crown” anul acesta. După cum v-am mai spus, Irlanda este o țară foarte apropiată de inima mea, datorită acestor oameni minunați. Aici am întâlnit vechi și noi prieteni cu care am vorbit despre provocările viitoare.
Referitor la acest subiect, am o veste bună și una mai puțin bună. Astăzi am primit un mail de la organizatorii traversării Strâmtorii Cook (Noua Zeelandă), care m-au anunțat că din cauza pandemiei absolut toate traversările s-au decalat cu un an. Deci această strâmtoare este reprogramată pentru februarie anul viitor. Vestea bună este că, împreună cu Ger Kennedy, am hotărât să înot în premieră pentru România distanța istorică a Canalului Bristol și automat să cuceresc titlul Original Triple Crown”, a anunțat Paul Georgescu prin intermediul rețelelor de socializare.
În urmă cu ceva mai mult de o lună, Paul Georgescu a dezvăluit că a primit o dovadă de apreciere din partea lui David Popovici, cu ocazia unei gale în cadrul căreia înotătorul de 18 ani a primit un premiu, într-un moment în care se afla încă la început de drum și nu era așa de cunoscut ca în prezent.
David Popovici e fanul meu. I-am decernat primul premiu la o gală, când era tânără speranță, avea părul lung pe atunci. E un talent care se naște la două, trei sute de ani și un băiat deosebit. M-a ajutat foarte mult mesajul lui de susținere primit înainte de a traversa Canalul Nordic, m-a remotivat. El era în Peru atunci la CM, dar tot mi-a trimis și o poză, și un mesaj personal.
Nu e primul moment când m-a susținut. M-a susținut și înainte de Europenele lui de la Budapesta. Eu am înotat 100 km la Bazinul de la CSN Lia Manoliu. L-am certat puțin atunci, că era ora 23 și trebuia să doarmă. E important ca în momentele foarte dificile să îți fie cineva alături”, a dezvăluit Paul Georgescu la începutul lunii octombrie, prin intermediul sportm.ro.