Se pregătește o revenire de senzație în fotbalul românesc, un fost finanțator de la UTA dorește să preia din nou gruparea arădeană. Acesta a condus clubul bănățean între 2006 și 2008, când a și investit o sumă importantă.
Nicolae Bara pleca, în 2008, extrem de dezamăgit de la UTA. După o sumă importantă investită, omul de afaceri a considerat că primarul Falcă și partenerul de atunci, Sandu Ion, nu l-au susținut, dimpotrivă. Cu Bara, UTA traversa o perioadă bună, după el a urmat o cădere în abis a arădenilor.
Au trecut 15 ani, iar UTA a revenit în prima ligă. Clubul are și stadion nou, fani înfocați, dar situația financiară nu e roză. Nici sportiv arădenii nu stau bine, îi așteaptă o luptă cruntă la retrogradare. Proprietarul Meszar a mai dorit să vândă clubul și doritori ar fi. Surpriza a venit chiar din partea fostului finanțator. Nicoale Bara s-a mutat la Viena, dar a urmărot mereu marea lui dragoste. În 2021 a și fost invitat la un meci cu FCSB. Tot el a cedat cu titlu gratuit sigla și palmaresul celor de la Suporter Club UTA, care mai apoi l-au „lipit” de actualul club, care a început cel de-al treilea său an consecutiv în Superligă.
Am înaintat o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail a clubului UTA și am și discutat la telefon cu domnul Meszar. Nu-l cunosc personal, nici dânsul nu cred că mă cunoaște. Am stabilit să ne auzim și cred că o să ne vedem față în față în luna ianuarie. Atunci echipa pleacă în cantonament și e și dânsul mai liber. Așa mi-am făcut și eu programul, să vin în România cam pe atunci, în rest nu știu ce să vă spun, a declarat Bara pentru Prosport
Bara nu s-a gândit deocamdată sub ce formulă ar putea să se implice la clubul arădean.
Nu am niciun fel de scenariu, nu am pus vreo condiție. Nu aș vrea ca numele meu să fie legat neapărat de mari investiții la club, mă gândesc că aș putea ajuta și în alt fel. Dar da, mai am și ceva bani puși deoparte, doar că, repet, azi vorbim despre o simplă intenție de a mea. Nu știu ce va ieși, dacă va ieși ceva, așa am simțit să fac, să trimit acea scrisoare de intenție.
Bara nu este singurul interesat de preluarea fostei campioane. Cei patru oameni de afaceri care au dorit să preia clubul în vară, Simion Apreutese, Cătălin Juncan, Marius Grada și Rudolf Vizental nu și-au retras oferta făcută actualei conduceri.