Transferul lui Kevin Boli la FCSB, în impas după ce o altă echipă din Superligă a intrat pe fir. Fundașul e așteptat să semneze cu Farul

Gabriel-Alexandru Ioniță 05.01.2023, 22:21
Transferul lui Kevin Boli la FCSB, în impas după ce o altă echipă din Superligă a intrat pe fir. Fundașul e așteptat să semneze cu Farul

FCSB îl are în vizor pe Kevin Boli de mai mult timp, iar acum părea momentul optim pentru realizarea acestei mutări. Fundașul central ivorian urmează să se despartă de FC Botoșani, echipă cu care a semnat la începutul acestui sezon. Doar că oficialii vicecampioanei nu par, cel puțin pentru moment, prea deciși să facă demersuri în acest sens și acest lucru ar putea să îi coste.

FCSB l-ar putea pierde pe Kevin Boli în favoarea celor de la Farul Constanța

Potrivit fanatik.ro, Farul Constanța ar fi intrat pe fir și ar fi foarte aproape de a-l convinge pe fotbalistul de 31 de ani să revină sub comanda lui Gică Hagi. Boli a mai jucat la această echipă, pe vremea când ea încă se numea Viitorul Constanța. De fapt, este vorba chiar despre prima sa experiență în România. În plus, fotbalistul născut în Franța a făcut parte din echipa care a cucerit titlul de campioană la finalul sezonului 2016-2017, tot cu „Regele” la „cârmă”.

Ulterior, el s-a transferat la CFR Cluj în schimbul sumei de 450.000 de euro. Cu echipa din Gruia a câștigat alte trei titluri de campion în Românie. După scurte experiențe în China, la Guizhou Hengfeng, și în Turcia, la Samsunspor, Kevin Boli s-a întors în România la FC Botoșani. A jucat 13 meciuri oficiale în acest sezon pentru echipa antrenată în prezent de Flavius Stoican, iar în prezent își negociază plecarea din Moldova, deși mai are contract până la finalul acestei stagiuni.

Fundașul central nu a plecat în stagiul de pregătire din Antalya în așteptarea unei soluții în legătură cu viitorul său. Cei de la FC Botoșani par că sunt dispuși să îl cedeze gratis, din cauza salariului său de 7.000 de euro pe lună, cel mai mare din lot. De asemenea, fotbalistul își dorește să plece pentru că vrea să se lupte din nou pentru trofee.

Iar Farul Constanța pare varianta ideală. Echipa lui Gică Hagi este liderul la zi al Superligii, cu un punct avans față de CFR Cluj. Astfel, Kevin Boli ar putea avea șansa de a se lupta din nou pentru titlu în România. Conform sursei citate, negocierile dintre el și clubul constănțean sunt foarte avansate și sunt șanse mari ca mutarea să se perfecteze în următoarele zile.

Gigi Becali l-a dorit insistent în vară pe ivorian

De scos în evidență este faptul că patronul FCSB-ului pare că nu încearcă deloc să intervină în această tranzacție. Becali a anunțat la începutul acestui sezon că a avut o înțelegere cu Valeriu Iftime, pentru ca acesta să îl „testeze” pe Boli la Botoșani, în vederea unui eventual transfer al său la echipa roș-albastră.

Se pare că finanțatorul vicecampioanei nu a fost foarte încântat de evoluțiile avute de fundaș în prima parte a sezonului și a renunțat astfel la idee. În plus, Becali s-a arătat mulțumit de prestațiile avute de Dawa și Tamm în acest sezon. De asemenea, Iulian Cristea urmează să revină pe teren după accidentarea gravă suferită la echipa națională. Așadar, FCSB stă destul de bine în acest moment în zona centrală a apărării.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622