FCSB s-a despărțit de șapte jucători în această perioadă de transferuri, dar echipa nu va face transferuri. Deși au existat zvonuri care susțineau că la FCSB ar urma să ajungă trei fotbaliști, Mihai Stoica anunță că echipa nu va aduce pe nimeni iarna asta.
În timp ce principala adversarăp în lupta la titlu face transferuri pe bandă rulantă, FCSB a decis să închidă ușa oricărui fotbalist care spera să ajună la echipa din capitală din această iarnă.
Arnold Garita, Kevin Boli și Juan Bauza erau cei trei jucători pe care FCSB voia să îi aducă în această iarnă. Conform lui Mihai SToica, transferurile au picat, deoarece echipa nu va face transferuri iarna aceasta.
Managerul general de la FCSB nu a închis definitiv ușa, spunând că situația se poate schimba până pe 13 februarie, ultima zi în care pot fi înregistrați fotbaliști.
„Nu cred că mai facem vreun transfer, deși până pe 13 februarie mai e”, a scris Mihai Stoica pe rețelele de socializare.
Marco Dulca, Radu Boboc, Florin Achim, Bogdan Rusu și Andrei Dumiter au plecat de la FCSB liberi de contract, Alexandru Musi și Ianis Stoica au plecat sub formă de împrumut, iar Rachid Bouhenma nu mai este dorit la echipă, însă negocierile privind rezilierea contractului sunt destul de complicate.
FCSB a plecat în Turcia, acolo unde va disputa două meciuri amicale, în două zile consecutive. Lotul va fi împărțit în două, jumătate de echipă va juca cu Pogon Szczecin, iar cealaltă jumătate se va duela cu Rakow Czestochwa.
”Două amicale în Turcia!
Jucătorii noștri vor reveni din vacanța de iarnă joi, 5 ianuarie, când vor efectua, în prima parte a zilei, vizita medicală (Institutul Național de Medicină Sportivă), urmând ca, după-amiază, să participe la primul antrenament din 2023.
Pe 8 ianuarie este programată deplasarea în Antalya, unde lotul FCSB se va pregăti pe terenurile Regnum Carya, din Belek, până pe 20 ianuarie, când este programată revenirea în România.
FCSB va disputa două partide amicale în stagiul de pregătire din Turcia, împotriva polonezilor de la Pogoń Szczecin (locul 4 în campionat) și Raków Częstochowa (liderul campionatului).
Programul celor două partide, care vor fi transmise în direct pe canalul de YouTube FCSBTV, este următorul:
15 ianuarie – 17:00 (16:00 ora României) – FCSB – Pogon Szczecin – Gloria Sports Arena, Belek
16 ianuarie – 17:00 (16:00 ora României) – FCSB – Rakow Czestochowa – Regnum Carya Football, Belek
Prima partidă oficială din 2023 este programată pe 22 ianuarie (20:45), la Sibiu, împotriva celor de la AFC Hermannstadt”, au transmis cei de la FCSB.