Duminică, 15 ianuarie, Real Madrid și Barcelona se vor înfrunta în finala Supercupei Spaniei. Partida se va juca la Riyad, în Arabia Saudită.
Real Madrid și Barcelona se întâlnesc duminică seară în Supercupa Spaniei. Meciul se joacă în Arabia Saudită, la Riyad, de la ora 21:00.
Real Madrid a învins-o în semifinale pe Valencia, scor 4-3, după loviturile de departajare. Barcelona a trecut în penultimul act de Betis Sevilla. Catalanii au câștigat meciul la penalty-uri, scor 4-2.
Pentru calificarea în finală, Real Madrid și Barcelona au primit fiecare câte 2,8 milioane de euro. Și semifinalistele au primit sume importante de bani, dar puțin mai mici. Valencia a fost recompensată cu 1,7 milioane de euro, iar Betis Sevilla cu 750.000 de euro. Echipa care va cuceri trofeul va încasa 2 milioane de euro, iar formația învinsă 1 milion de euro. Pentru organizarea celor patru meciuri, Arabia Saudită a plătit Federației Spaniole de Fotbal nu mai puțin de 40 de milioane de euro.
Real Madrid a câștigat anul trecut trofeul după ce a învins-o în finală pe Athletic Bilbao. Madrilenii au în palmares 12 Supercupe. De cealaltă parte, Barcelona nu a mai cucerit trofeul din 2019. Catalanii au câștigat de 13 ori Supercupa Spaniei.
Barcelona are evoluții tot mai bune și se află pe primul loc din La Liga, la o distanță de 3 puncte în fața rivalei Real Madrid. Însă prolemele nu i-au părăsit pe catalani. Un fost jucător al Barcelonei a dat în judecată clubul și a avut câștig de cauză.
În ianuarie 2020, Barcelona l-a transferat pe Matheus Fernandes (24 de ani) de la Palmeiras. Catalanii au plătit 7 milioane de euro pentru jucătorul brazilian. În plus, Barcelona i-a stabilit o clauză de reziliere de 300 de miliane de euro, semn clar că încrederea în potențialul brazilianului era foarte mare.
Acesta a jucat însă foarte puțin pe Camp Nou. El a bifat doar 17 minute într-un meci din Champions League. În vara anului 2021 Barca i-a reziliat contractul mijlocașului brazilian. Fernandes a fost informat de această decizie prin intermediul unui email. Mijlocașul nu a fost de acord cu această plecare forțată și a contestat în instanță rezilierea contractului său. Fernandes a solicitat despăgubiri în valoare de 14,8 milioane de euro. Potrivit Sport.es, instanța a hotărât ca Barcelona să-i plătească mijlocașului brazilian daune în valoare de 7,7 milioane de euro. Totuși, Barcelona mai poate contesta decizia la Curtea Supremă de Justiție.