Ciro Immobile (32 de ani) s-a accidentat în ultimul meci al celor de la Lazio, 2-0 cu Sassuolo, și ar putea lipsi din dubla cu CFR Cluj. Campioana României îi va întâlni pe italieni în playoff-ul pentru optimile Conference League.
CFR Cluj a încheiat cu o remiză cantonamentul de la Oliva Nova. Ardelenii au remizat, 2-2, cu Heidenheim, un meci care s-a jucat cu porțile închise, la cererea românilor. Prima partidă oficială a anului pentru Dan Petrescu și compania va fi pe 23 ianuarie, cu liderul Superligii, Farul Constanța. În Spania, clujenii au primit și o veste bună dinspre Roma.
CFR Cluj va juca în această primăvară un nou meci mare. Ardelenii vor da peste Lazio, în încercarea de a ajunge în optimile Conference League. Iar șansele par să crească pentru echipa lui Neluțu Varga. Ciro Immobile s-a accidentat în ultima etapă din Serie A. Atacantul a simțit o durere la coapsă și a cerut schimbarea în minutul 15 al partidei cu Sassuolo. Vizibil îngrijorat, Maurizio Sarri l-a înlocuit cu Pedro.
Potrivit primelor informații despre starea jucătorului, Immobile a suferit o leziune musculară, iar recuperarea ar putea dura până la patru săptămâni. Dacă verdictul medicilor se va adeveri, atacantul va lipsi, cel mai probabil, de la primul meci cu CFR Cluj, programat la Roma.
? Ciro Immobile notó cómo el flexor se le contraía y decidió no continuar para no arriesgar. Sufre una distensión del flexor de la pierna derecha.
[Corriere dello Sport] pic.twitter.com/PhilQ158ZU
— Soy Calcio (@SoyCalcio_) January 16, 2023
Accidentarea cu Sassuolo nu este prima suferită de Immobile în acest sezon. A mai fost nevoit să stea pe tușă în alte trei rânduri. Cea mai gravă problemă a avut-o în toamnă, atunci când a absentat cinci etape tot din cauza unei probleme musculare.
CFR – Heidenheim 2-2 (Yuri, 57, Janga, 80) / Târu, 26 – autogol, Thomalia 84)
CFR: Scuffet – Țâru, Yuri, Burcă – Cr. Manea, Muhar, Boateng, Braun – Deac, Yeboah, Bârligea
După pauză au mai jucat: Krasniqi, Petrila, Janga, Cvek, Bordeianu
CFR – Holstein Kiel (2.Bundesliga, locul 8) 1-1 (0-0)
CFR – Darmstadt (2.Bundesliga, locul 1) 0-1 (0-0)
CFR – Selecționata AFE 3-0 (1-0)
CFR – Heidenheim (2.Bundesliga, locul 3) 2-2 (0-1)
Dubla manșă dintre CFR Cluj și Lazio Roma este programată pe 16 februarie 2023 (la Roma) și pe 23 februarie 2023 (la Cluj).
A venit cea mai bună echipă. Toţi am spus că nu vrem Lazio. Eu la trageri la sorţi şi penalty-uri nu am nicio treabă, sunt paralel. Ei sunt favoriţi, dar asta nu înseamnă că sunt şi calificaţi.
Nimănui nu îi va fi uşor cu CFR. Bine că suntem acolo. Aş fi preferat Sheriff, am căzut cu opţiunea numărul opt, Dar e bine că meciul este peste trei luni”
Dan Petrescu