Şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor din România va superviza returul optimilor de finală din Champions League dintre Bayern Munchen şi Paris Saint-Germain. Kyros Vassaras va fi obervatorul arbitrilor la disputa de pe „Allianz Arena”, programată mâine, de la ora 22:00.
La doar două săptămâni distanţă după ce Istvan Kovacs a condus, de la centru, derby-ul din Liga Campionilor dintre Liverpool şi Real Madrid, un al nume important din arbitrajul românesc primeşte o delegare de vis.
Brigada de arbitri de la Bayern – PSG îl va avea central pe italianul Daniele Orsato, iar asistenţi îi vor fi conaţionalii săi, Ciro Carbone şi Alessandro Giallatini. Arbitrul de rezervă va fi Maurizio Mariani, în timp ce în cabina VAR se vor regăsi Massimiliano Irrati şi Paolo Valeri.
Chiar dacă Istvan Kovacs nu a oficiat niciun meci la Campionatul Mondial din Qatar, din postura de central, Kyros Vassaros se declarară încântat de realizările actuale ale arbitrajului românesc. Grecul din fruntea CCA afirmă că arbitrajul din România este unul de top european.
„Singura mea sarcină este să lucrez ca persoană responsabilă din punct de vedere legal în sport şi cred că ştiţi foarte bine că, astăzi, în România, numele meu este legat de cea mai înaltă dezvoltare a arbitrajului românesc, cel care azi se află la cel mai înalt nivel european, lucru ce este relevat de realizările arbitrajului românesc la nivel internaţional în ultima perioadă”, a declarat de curând Vassaras.
Afirmaţia acestuia l-a scos din sărite pe fostul arbitru internaţional, Ion Crăciunescu. Crăciunescu, care a arbitrat finala Ligii Campionilor din 1995, disputată de Ajax Amsterdam şi AC Milan, l-a trimis pe Vassaras la arhivă, să înveţe istoria arbitrajului românesc.
„M-a stupefiat declarația lui Vassaras, care a spus că arbitrajul românesc e la cel mai înalt nivel european. Băi băiatule, îți bați joc de noi? Dacă ăsta e cel mai înalt nivel, atunci să mă ierte… Uită că am avut arbitri precum Igna, Porumboiu sau Grigorescu. Ce fundament are când spune asta? El cunoaște istoria arbitrajului românesc?” a intervenit, vizibil enervat, Crăciunescu, la emisiunea Digi Sport Matinal.
Bayern Munchen porneşte cu prima şansă în cea de-a doua manşă a întâlnirii cu Mbappe şi compania. Nemţii s-au impus pe „Parc des Princes”, la limită, cu scorul de 1-0. Golul victoriei a fost izbutit chiar de francezul Kingsley Coman. PSG reuşise să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj, în minutul 82, însă reuşita lui Mbappe a fost anulată pentru ofsaid, în urma intervenţiei camerei VAR.