Gigi Becali s-a dezlănțuit la adresa lui Andrei Chivulete, arbitrul care a întrerupt meciul dintre Sepsi și FCU Craiova. La Comisia de Recurs s-a decis, însă, rejucarea partidei, Finanțatorul vicecampioanei României a cerut o măsură extremă împotriva centralului.
Patronul FCSB a ținut o conferință de presă, în stilul caracteristic, la bordul mașinii sale. Latifundiarul a comentat și ce s-a întâmplat la meciul dintre Sepsi și FCU, care se va rejudeca pe 16 martie. Omul de afaceri a dat vina pe arbitrul Chivulete.
Afară cu el, păi dacă nu există în Regulament, cum oprești un meci? Asta e România. Și mai vii la Comisie și mai și respingi! Scrie numai rasism! Oprești meciul pentru xenofobie? Dă-l afară! Numai în România se poate întâmpla așa ceva. E o tâmpenie. De capul cui s-a luat decizia?
Să oprești un meci că a strigat ăla. Bine mă, afară din țară! Lasă să zică. Care e problema? De ce oprești meciul? s-a întrebat Becali.
Becali este supărat și pe modul cum a arbitrat Chivulete meciul dintre FCSB și UTA, pierdut de bucureșteni.
I-a lăsat că a avut înțelegere cu ei: «Lasă, bă, intrați la rupere!». La rupere a fost. Galben nu, galben, talpă, galben nu! Fault de roșu, n-a dat, nici galben n-a dat… Ăștia nu sunt arbitri!”a încheiat Becali
Într-un nou punct de vedere pe marginea deciziei luate de Chivulete la Sfântu Gheorghe, cu susținerea observatorului de joc Octavian Goga, FRF apreciază că aceștia au procedat corect și nu pot fi trași la răspundere, chiar dacă meciul se va rejuca joi, 16 martie, cu începere de la 21:00.
Arbitrul și, cu atât mai puțin, observatorul de joc, nu pot fi considerați vinovați. Considerăm că arbitrul a aplicat în mod corect prevederile regulamentare aplicabile” au transmis federalii pentru gsp.ro.
De asemenea, aceștia au subliniat din nou autonomia comisiilor în luarea deciziilor și au dat asigurări că manifestările rasiste nu vor fi tolerate pe terenul de fotbal. Nicio referire concretă, în schimb, la xenofobie, pe care oamenii de la Casa Fotbalului par s-o catalogheze drept o altă formă de rasism, semn că nu va fi introdus prea curând un articol de regulament mai clar pentru asemenea situații.
Federația Română de Fotbal reiterează faptul că rasismul, indiferent de forma acestuia, și mesajele provocatoare de natură politică, ideologică, religioasă sau insultătoare nu au ce căuta pe terenul de fotbal!”, se mai arată în punctul de vedere transmis de FRF.