Familia lui Ștefan Cană este în doliu. Jucătorul aflat în proprietatea FCSB și-a pierdut astăzi fratele.
Alin Cană, fost portar în liga a 3-a la CSM Pașcani, dar și la mai multe echipe din ligile de amatori din Iași, și-a pierdut viața. Bărbatul era imobilizat la pat de doi ani, când o eroare medicală, adăugată unei infecții nosocomiale, i-au deteriorat grav starea de sănătate.
Ștefan Cană, 22 de ani, joacă acum pentru Foresta Suceava, după ce în prima parte a campionatului a fost în lotul Unirii Constanța. Cană aparține încă de FCSB.

Ajuns la București înainte să împlinească 18 ani, Cană n-a avut viață ușoară în copilărie. Crescut la țară, fundașul a locuit într-un internat din Iași, unde a jucat la echipa Liceului cu Program Sportiv din oraș.
Cană a avut probleme să se acomodeze cu postul de apărător central, după ce a debutat ca atacant. „A plâns trei luni și mi-a zis că pleacă acasă”, și-a amintit Marian Andrei, antrenorul care l-a reprofilat.
„El voia să joace doar atacant și se supărase că i-am schimbat postul. În cele din urmă a înțeles și mă bucur din tot sufletul pentru el”, a completat tehnicianul.
Cană are 3 apariții în lotul echipei mari de la FCSB, toate în sezonul 2020-2021. A mai fost cedat temporar la Farul și Unirea Constanța.
