Barcelona s-a impus cu 1-0 în duelul cu Atletico Madrid, iar catalanii speră că de anul următor echipa va redeveni o forță în fotbalul mondial.
La finalul meciului cu Atletico Madrid, Xavi a analizat lotul și a spus cine sunt jucătorii care ar putea face diferența la echipă.
„Un 2-0 ne-ar fi dat o liniște sufletească. Am jucat bine, în general, și am bătut o mare echipă astăzi. De obicei, noi nu primim multe goluri, dar Atletico este într-un moment extraordinar și asta arată forma echipei.
Este o victorie crucială. Vor exista mereu critici, vor exista și astăzi. Noi ne doream victoria în fața fanilor. Am făcut un meci complet, în termeni general, știam că orice se poate întâmpla.
Frenkie de Jong s-a simțit bine, iar Pedri a schimbat fața echipei atunci când a intrat. Fără să le iau celorlalți din merite, este evident că ei sunt diferiți, sunt jucători capitali.
Ei înțeleg totul, îmbunătățesc tot ce primesc, iar asta înseamnă talent. Ei pricep tipul nostru de joc și de aceea sunt cruciali pentru filosofia noastră. Am senzația că e mai mult calm atunci când mingea ajunge la Frenkie sau la Pedri.
Ferran a fost foarte bun, iar în defensivă, am mai păstrat o dată poarta închisă. Am conlucrat bine. A fost palpitant, dar nu s-a terminat. Acum am bătut o echipă de domni și cred că e o victorie meritată”, a precizat Xavi.
În lot cu Atletico a fost și un fotbalist ce ar putea deveni cel mai tânăr din istoria Barcelonei.
Lamine Yamal ar putea depăși un record vechi din 1922, când, la doar 15 ani, 11 luni și 5 zile, Armand Martinez Sagi juca pentru echipă.
Yamal ar putea fi noua vedetă a echipei. Este internațional spaniol de tineret, deși poate juca și pentru Maroc. În vară, Barcelona îi va oferi un contract profesionist.
1. Martinez Sagi – 15 ani, 11 luni și 5 zile (1922)
2. Paulinio Alcantara – 16 ani, 5 luni și 10 zile (1913)
3.Vicente Martinez – 16 aniz 9 luni și 7 zile (1941)
4.Ansu Fati – 16 ani, 9 luni și 25 de zile (2019)
5.Carlos Garcia – 17 ani și 4 zile (1920)
6.Ramon Parera – 17 ani și 8 zile (1926)
7.Boian Krkic – 17 ani și 19 zile (2007)
8.Gavi – 17 ani și 24 de zile (2021)
9.Marc Arnau – 17 ani, 1 lună și 26 zile (2009)
10.Patricio Arnay – 17 ani, 3 luni și 19 zile (1925)
11.Lionel Messi – 17 ani, 3 luni și 22 de zile (2004)