Postarea de azi a lui Meme Stoica (58 de ani) a iscat foarte multe comentarii. În spațiul public s-a vehiculat ideea că managerul general al roș-albaștrilor l-ar fi jignit pe Adrian Mutu (44 de ani).
Antrenorul Rapidului l-a ironizat în mod direct pe oficialul roș-albaștrilor, iar acesta din urmă nu a rămas deloc dator.
Numai că, Meme a revenit mai apoi asupra declarației sale și a spus că el nu are nimic de împărțit cu Mutu, de care-l leagă un respect reciproc. Totul după ce Rapid a câștigat meciul cu FCSB, scor 1-0.
Sorin Chiriac, moderatorul emisiunii PlaySport Live nu a ratat ocazia de a specula postarea lui Meme, numai că noul șef al vicecampioanei, după cum a anunțat Gigi Becali, a revenit și a nuanțat declarația sa.
”Una e să spui că bați sigur, alta e să spui că bați sigur dacă nu se tolerează intrările la intimidare). Legătura lui Adrian Mutu cu asta e doar în mintea celui care a scris asta (btw, nu-l cunosc)… relația mea cu Adrian Mutu e bazată pe respect reciproc”, este mesajul postat de Meme Stoica la postarea lui Sorin Chiriac, moderatorul emisiunii PlaySport Live.

Deranjat de ironiile lui Mutu, managerul general al FCSB-ului a reacționat printr-un mesaj cât se poate de jignitor.
„Pentru imbecilii care cred că au simțul umorului și-mi întorc (în mintea lor puțină) ironiile: N-am spus/scris înainte de meci că batem sigur în Giulești, ci că batem sigur dacă nu va fi măcel. Doar că a fost măcel. Sau, mai pe înțelesul lor, decât măcel a fost!”, a scris Meme Stoica.
În schimb, Gigi Becali a evitat să-i răspundă tehnicianului Rapidului, care l-a apărat pe Răzvan Onea pentru faultul comis asupra lui Florinel Coman în prima repriză a derby-ului, convins că nu se impunea acordarea cartonașului roșu, în timp ce vicecampioana susținea contrariul.
„Vreți să mă cert cu Mutu? Nu-i frumos din partea lui, că e fost fotbalist. Își apără echipa lui, dar și-a apărat-o puțin forțat. Dar nu vreau să mă cert cu Mutu”, a declarat Becali.