A petrecut 14 ani la Bayern, dar este aproape să îşi ia adio de la gruparea de pe „Allianz Arena”. Veteranul Thomas Muller e nemulţumit de minutele puţine pe care le-a primit pe parcursul acestui sezon şi se gândeşte tot mai serios să se despartă de trupa din Munchen la sfârşitul acestui sezon.
Muller a debutat la prima echipă a lui Bayern în 2008 şi a evoluat în total în nu mai puţin de 663 de partide pentru bavarezi. Atacantul în vârstă de 33 de ani are cifre impresionante la trupa de pe „Allianz Arena”, pentru care a marcat 234 de goluri şi a reuşit, de asemenea, şi 255 de assist-uri.
Potrivit informaţiilor prezentate de jurnaliştii de la cunoscuta publicaţie Bild, Muller e dezamăgit de modul în care e tratat de antrenorul principal Thomas Tuchel şi de şefii formaţiei bavareze. Menţinut, de mai multe ori, pe banca de rezerve, experimentatul atacant nu ar spune nu unei oferte tentante venite în perioada de mercato din vară.
Nemţii titrează că Muller nu se gândeşte deloc să agaţe încă ghetele în cui şi şi-ar dori să semneze cu o echipă care se bate pentru trofee. Vârful de 33 de ani vrea să mai joace fotbal de înaltă performanţă pentru cel puţin încă un sezon.
În cei 14 ani petrecuţi la clubul bavarez, Muller a câştigat de 11 ori titlul în Bundesliga. În plus, acesta şi-a trecut în CV şi şase Cupe ale Germaniei, precum şi opt Supercupe. La nivel internaţional, cu Muller în teren, Bayern a cucerit de două ori Liga Campionilor, o dată Supercupa Europei şi, tot o dată, Campionatul Mondial al Cluburilor.