Mihai Pintilii (38 de ani), antrenorul celor de la FCSB, a vorbit pentru prima dată despre conflictul pe care l-ar fi avut cu Elias Charalambous (42 de ani), despre care s-a scris mult în mass-media.
Oficialul vicecampioanei a ținut să spună răspicat că nu a existat niciun conflict între el și cipriot. Mai mult, Pintilii a precizat că este foarte bucuros că are un astfel de om coleg în staff.
”Pe Elias cred că l-a trimis Dumnezeu, e un baiat despre care spui să e alături de noi de şapte-opt-nouă-zecei ani. Altcineva dacă venea, nu reuşea să se impună atât de uşor şi să fie atât de liber.
Nu a existat nicio bătaie, Doamne fereşte! Elias era nervos, era supărat de ce a apărut în presă. A spus să sunăm să scoată articolul.
L-am întrebat unde se crede? În Cipru? A spus că în Cipru, după două minute articolul ar fi fost şters. Tommy a rămas şi el impresionat de Elias. E foarte uşor de lucrat cu Elias”, a spus Pintilii, la Orange Sport.
Înfrângerea umilitoare suferită de Rapid pe terenul Farului, scor 2-7, a luat prin surprindere o bună parte din lumea fotbalului românesc, dar nu și pe Elias Charalambous. Acesta a comentat pe marginea subiectului în cea mai recentă conferință de presă.
Chiar dacă giuleștenii veneau după două victorii consecutive, printre care și în fața echipei sale, tehnicianul FCSB-ului a avut numai cuvinte de laudă la adresa elevilor lui Gică Hagi și a subliniat că se aștepta la un asemenea deznodământ. Cu atât mai mult cu cât aveau nevoie de cele trei puncte pentru a-și consolida poziția de lider al clasamentului.
De cealaltă parte, Rapid și-a impus ca obiectiv cupele europene, dar ocupă în momentul de față poziția a cincea, la un punct în spatele Universității Craiova și patru în spatele campioanei en-titre, CFR Cluj, care se află pe ultima treaptă a podiumului. În opinia cipriotului, „marinarii” au avut un plus în partida de la Ovidiu și prin prisma dorinței de a obține victoria.
„Am încercat să mă uit la tot meciul dintre Farul şi Rapid. Pentru mine, rezultatul nu a fost o surpriză. Mă aşteptam ca Farul să câştige, pentru că e o echipă de calitate. Rapid are, de asemenea, jucători de calitate, dar Farul era formaţia care îşi dorea mai mult să câştige pentru a-şi menţine locul întâi în clasament. Cred că Farul a fost mai bună încă de la început. În fotbal, nu ştii cum se va desfăşura jocul. Farul a marcat încă din primul minut şi asta i-a ajutat mult din punct de vedere psihologic pe constănţeni să joace mai bine şi să joace fără presiune”, a declarat Elias Charalambous.