Moment rar văzut pe un stadion în finalul partidei dintre Craiova și Farul.
În minutul 88, o rafală de 15 secunde la poarta lui Aioani ar fi putut să-i aducă lui CSU Craiova golul victoriei. Pe rând, Ișfan, Koljic, Crețu, apoi din nou Koljic au trecut pe lângă 2-1. Intervențiile fantastice ale portarului de la Farul, fanionul ridicat de asistentul Sebi Gheorghe și bara au salvat eroic punctul pentru echipa lui Hagi.
Presiunea s-a mutat pe FCSB, care mâine seară dă test de titlu cu CFR Cluj. În cazul unei victorii, roș-albaștrii se apropie la un punct de Farul cu două etape înainte de concluzia playoff-ului. Săptămâna viitoare urmează șocul Farul – FCSB la Constanța.
