UTA Arad a bifat al doilea transfer al verii. Denis Dumitrașcu, plecat de la Chindia după ce echipa a retrogradat, a semnat cu echipa lui Mircea Rednic.
Denis Dumitrașcu, ajuns la 27 de ani, este de meserie fundaș stânga, dar poate evolua și la mijlocul terenului.
„Bun venit, Denis Dumitrașcu! Denis Dumitrașcu a semnat astăzi cu UTA! Fotbalistul de picior stâng vine la gruparea roș-albă de la Chindia Târgoviște, acolo unde a evoluat în ultimul sezon. În carieră a mai trecut pe la CSM Râmnicu Vâlcea, FC Argeș și Chindia Târgoviște.
Născut pe 27 aprilie 1995, Dumitrașcu a evoluat pentru naționalele de juniori U18 și U19 ale României, iar în sezonul recent încheiat a adunat 37 de meciuri pentru Chindia Târgoviște. Bine ai venit, Denis!”, a anunțat UTA.
![]()
Dumitrașcu este al doilea jucător care semnează cu UTA în această vară. Goodberg Cooper a semnat, de asemenea, cu UTA, venind tot de la Chindia.
UTA ar putea semna însă cu doi fotbaliști tineri, din Ghana. Bruce Nortey, de 19 ani și Emmanuel Dogbey, de 20 de ani, au fost prezenți la un trial organizat de Mircea Rednic, alături de alți 40 de fotbaliști din academia UTA-ei.
UTA s-a despărțit de 15 fotbaliști în această vară. Cele mai sonore nume sunt Romario Benzar, Bautista Cascini ori Paul Anton. Iată lista completă: Andrei Chindriș, Roger Ferreira, Idriz Batha, Romario Benzar, Bautista Cascini, Dragoș Balauru, Haralambie Mociu, Mihai Dobrescu, Erico da Silva, Marko Vukcevic, Desley Ubbink, Paul Anton, Philip Otele, Salvatore Marrone și Willie Barbosa.