Andrei Prepeliță (37 de ani) a revenit în fotbal după opt luni câte au trecut de când a fost demis de la FC Argeș și a semnat cu Gloria Buzău.
Fostul căpitan al celor de la Steaua, actuala FCSB, este înscris la Licența Pro, dar momentan își poate desfășura activitatea cu Licența A.
Prepeliță a găsit o echipă la care poate fi antrenor principal fără emoții că va mai fi suspendat și care are și planuri mari de viitor, așa cum playsport.ro te-a anunțat în exclusivitate.
Fostul mijlocaș a stat pe banca echipei din ”Trivale” din ianuarie 2021 până în octombrie 2022, când a fost înlocuit cu Marius Croitoru.
El a negociat cu mai multe echipe, printre care și FCSB, dar a rămas ”șomer” deoarece a fost blocat de FRF. El a primit o suspendare de patru etape, care i-a îngreunat șansa de a prelua o echipă. Acesta găsise și o variantă cel puțin ingenioasă pentru a ocoli sancțiunea FRF, dar până la urmă s-a dus în liga secundă.
Concret, Andrei Prepeliță a semnat azi un contract cu cei de la Gloria Buzău, după cum au anunțat oficialii clubului, deși se zvonea că va ajunge la Concordia Chiajna.
”Andrei Prepeliță, în vârstă de 37 de ani, este noul antrenor al Gloriei Buzău.
Astăzi, în jurul prânzului, tânărul tehnician a revenit la Buzău, după negocierile purtate săptămâna trecută.
Prepeliță a semnat contractul cu gruparea din Crâng, asumându-și obiectivul de a promova direct (clasarea pe locurile 1-2) în Superligă cu echipa pe care o va forma”, a fost anunțul, potrivit Liga2.ro.