S-a făcut. Sandro Tonali e noul jucător al lui Newcastle United. Aflat în aceste zile în România, unde participă, alături de naţionala Italiei, la Campionatul European rezervat juniorilor sub 21 de ani, Tonali a parafat deja toate actele.
Fostul mijlocaş al lui AC Milan va evolua următoarele şase sezoane, până în iunie 2029, în Premier League. Anual, Tonali va fi răsplătit de şefii „coţofenelor” cu un salariu de şapte milioane de euro. Acestuia se mai adaugă şi bonusuri de două milioane de euro, în funcţie de performanţele italianului.
Cunoscutul jurnalist italian Fabrizio Romano, specializat pe piaţa transferurilor, a anunţat, pe contul său oficial de Twitter, că Newcastle şi AC Milan au bătut palma în privinţa acestei afaceri. Tranzacţia totală este evaluată la 70 de milioane de euro. Tonali devine astfel cel mai scump jucător italian din istorie.
Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a efectuat vizita medicală în România. O delegaţie a lui Newcastle a aterizat de urgenţă la Bucureşti pentru a pune la punct toate detaliile perfectării acestei mutări a lui Tonali în Albion.
Tonali a fost integralist în meciul de debut al Squadrei Azurra de la EURO Under 21. Italienii au cedat, scor 1-2, în faţa Franţei. Partida de pe „Cluj Arena” s-a încheiat cu scandal, după ce un gol al Italiei, marcat în prelungiri, a fost anulat pe motiv de ofsaid.
Jucătorii Squadrei Azurra şi staff-ul tehnic au protestat vehement la adresa arbitrajului, dar faza nu a mai putut fi întoarsă. La acest turneu final nu este disponibilă tehnologia VAR. Din cauza bugetului mic pe care l-a avut la dispoziţie pentru organizarea acestui Campionat European, UEFA a hotărât să nu mai folosească sistemul VAR.
S-a întâmplat la fel şi la turneul final din 2021. În schimb, în 2019, atunci când naţionala României, condusă la acea vreme de Mirel Rădoi, a ajuns până în faza semifinalelor, VAR-ul a fost utilizat de UEFA.