Momente incredibile în timpul finalei județene de cupă de la Suceava.
A fost nevoie de eforturi seriose din partea organizatorilor pentru ca jocul dintre Viitorul Liteni și Bucovina Dărmănești să se termine. La o centrare de pe partea stângă, mingea a căzut pe bara transversală și l-a sărit pe unul dintre fotbaliștii de la Liteni. Atacantul a intrat în bară, care a cedat și s-a rupt în urma impactului!
Clipul e rar în lumea fotbalului și are toate șansele să devină viral în toată lumea.
Sucevenii au intervenit rapid și au făcut ca meciul să se dispute până la capăt. Recent promovată în liga a 3-a după ce a câștigat campionatul județean și barajul cu Unirea Curtești din Botoșani, Liteniul a făcut „eventul” în fotbalul mic și a luat și Cupa. A învins-o cu 4-2 pe Bucovina Dărmănești la capătul unui joc spectaculos, disputat pe cel mai mare stadion din județ. Arena din Suceava, rămasă mult în urma vremurilor, a găzduit și partide de primă ligă în urmă cu 20 de ani, pe vremea când Foresta le primea pe „Areni” pe Steaua, Dinamo sau Rapid.