E scandal uriaș. Concertul care a paralizat Bucureștiul, organizat de copiii unui antrenor de fotbal. Lumea a făcut sute de plângeri la Poliție

Bogdan Solomon 03.07.2023, 10:34
E scandal uriaș. Concertul care a paralizat Bucureștiul, organizat de copiii unui antrenor de fotbal. Lumea a făcut sute de plângeri la Poliție

Fiii unui antrenor de fotbal sunt implicați într-un scandal uriaș după concertul organizat săptămâna trecută în Capitală. Autoritățile au primit sute de plângeri din partea oamenilor deranjați de zgomotul produs.

Copiii unui antrenor de fotbal au organizat concertul care a paralizat Bucureștiul. Sute de plângeri la Poliție

În perioada 29 iunie – 2 iulie, la sediul Federației Române de Tir Sportiv, aflat în Pădurea Băneasa, în apropierea Grădinii Zoologice, a avut loc ediția din 2023 a festivalului Nostalgia, în cadrul căruia a răsunat muzica anilor 90′ și 2000, cu trupe precum Asia, Candy, Simplu, Activ, dar și Bug Mafia sau La Familia.

Pe site-ul oficial este menționat drept organizator NOSTALGIA RETRO DISCO FUTURE SRL, o companie cu sediul în Constanța, care îi are drept acționari, printre alții, pe frații Costin și Cristian Gache, fiii fostului antrenor al Farului, Constantin Gache. Aceștia mai dețin un club de noapte din București și sunt implicați în afaceri imobiliare. Unul dintre blocurile pe care le construiesc se află chiar în Băneasa.

Deranjați de sunetul puternic au fost nu doar locuitorii Capitalei, ci și cei din zonele limitrofe. Aceștia au apelat inclusiv numărul de urgență 112 pentru a semnala problema, dar fără succes. Evenimentul a continuat până târziu în noapte.

„E infernal, nu am putut dormi toată noaptea. Mă întreb cum merge a doua zi la job un doctor sau un pilot după o noapte în care ne-au bubuit boxele non-stop. Ne-au răspuns că nu au ce face. Dar legea nu o mai respectă nimeni în țara asta?”, a declarat una dintre sutele de persoane care s-a adresat autorităților, citată de g4media.ro.

Plângerile oamenilor au fost ignorate

Patru instituții aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne – condus de Cătălin Predoiu – au ignorat plângerile depuse de persoanele afectate de zgomotul produs. Este vorba despre Poliția București, Poliția Ilfov, Jandarmeria București și brigada mobilă de jandarmi.

Fiecare dintre acestea a preferat, potrivit sursei citate, să-i paseze celeilalte răspunderea pentru modul în care au fost tratate reclamațiile, motivând că nu au nicio responsabilitate în ceea ce privește respectarea legii. Probleme au apărut și anul trecut, când evenimentul s-a desfășurat în Parcul Izvor.

Atunci a fost lansată o petiţie prin care s-a cerut demiterea tuturor celor care au avizat desfăşurarea concertelor, precum şi încetarea autorizării altora similare, pe motiv că astfel este îngrădit accesul la spațiile verzi.

„Petiţia are ca temă decizia PMB (Primăriei Municipiului Bucureşti – n. red.) de a autoriza desfăşurarea festivalului Nostalgia în Parcul Izvor şi închiderea unei mari părţi din parc pentru aproximativ 20 de zile (deşi evenimentul durează doar trei zile, în perioada 24-26 iunie)”, spuneau inițiatorii, Crina şi Sorin Dăscălescu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622