A cucerit Cupa României alături de Petrolul, după finala de poveste disputată împotriva Rapidului, în vara lui 1995 și a fost aproape să semneze cu Steaua, dar apoi a părăsit țara, presat de sărăcie. Situația a fost atât de dificilă încât a trebuit să spele vase și să curețe cartofi peste hotare, cu scopul de a supraviețui.
Pentru Gheorghe Aurelian Leahu, un fost fundaș stânga extrem de apreciat la sfârșitul anilor 90′, la nivelul primului eșalon fotbalistic, retragerea din activitate a făcut ca povestea să capete încet, dar sigur, accente dramatice. Avea doar 31 de ani când a hotărât să plece din România și să ia totul de la zero, în Elveția, împreună cu soția.
Cum nu avea actele necesare, singura soluție a fost munca „la negru”. Așa a lucrat la început, pe șantier, unde era plătit cu 120 de franci pe zi, bani care nu puteau să-i asigure un trai decent. Apoi a spălat vase, a curățat cartofi, a fost cofetar și până la urmă a fost angajat legal de o firmă care distribuie fructe de mare și alte produse congelate restaurantelor din Geneva, cu peste 5.000 de franci pe lună.
I-a sărit în ajutor bunul său prieten Adrian Ursea, fostul antrenor al celor de la Nyce, care acum se află la rândul său în „Țara Cantoanelor”, pe banca formației de liga a treia Etoile Carouge. Așa a reușit să se adapteze la stilul de viață al elvețienilor.
„Am plecat în vacanță în august 2003, fratele meu era deja acolo de un an jumate. Iată-mă că sunt tot în vacanță. Soția a găsit foarte repede un contract de muncă, între ghilimele, că eram fără acte. A găsit la o familie, să aibă grijă de copii și de familia respectivă. Eu eram liber profesionist. Neavând acte, nu aveam cum să mă angajez. A fost foarte greu. Mă mai luau băieții de la fotbal ba pe șantier, ba în altă parte. Să-mi dea o mână de ajutor, să-mi dea niște bani ca să supraviețuim.
Mi-au propus 100 și ceva de franci pe zi (n.r. – paritatea în 2003 era de 1,54 de franci elvețieni pentru un euro), dar să nu se gândească lumea că era așa de mult. Pe șantier, 120 de franci pe zi nu e o sumă mare. Trebuia să car plăcile de alba și să le urc la etajul 1, la etajul 2, la etajul 4. Erau niște despărțitoare ale apartamentului. Nu, nu (n.r. banii nu erau suficienți). Noi stăteam separat, ea stătea la familia respectivă, iar eu stăteam la fratele meu. După două luni jumătate, soția a vorbit cu patroana ei și m-a lăsat să locuiesc împreună cu ea. Și să fac mici lucruri la grădină, prin casă.
L-am întâlnit pe prietenul nostru de familie Adi Ursea și mi-a dat un “conseille”, un sfat. “Dacă vă adaptați la stilul de viață al elvețienilor e ok, dacă nu, poți să pleci de acum, să te întorci în România”. Iată că i-am urmat sfatul și iată-ne în continuare la Geneva. De fiecare dată când mă întâlnesc cu el îmi zice: “Ai văzut, Piticule, ți-am dat un sfat bun”. Acum suntem stabili, avem acte. Din 2003 până în 2009, soția a obținut primul permis, iar eu l-am obținut în 2010.
La cofetărie, patronul a avut nevoie, m-a recomandat cineva și m-a angajat fără contract de muncă. Până în 2010, am lucrat “la negru”. Nu am avut probleme, totuși. Dacă ar fi să controleze, un sfert din Geneva ar pleca. Sunt foarte mulți emigranți. Sud-americani. Când se putea, mă mai lăsa fratele meu la restaurant, în locul lui. Spălam vase, tocam tot felul de ingrediente. Nu făcusem niciodată asta ”, a dezvăluit Gheorghe Aurelian Leahu, conform gsp.ro.