România producea marea surpriză din faza optimilor de finală, la Campionatul Mondial din 1994. Tricolorii, conduşi magistral din teren de un Gică Hagi aflat în zi de graţie, au trecut de Argentina, scor 3-2.
Oamenii au ieşit în stradă pentru a celebra victoria „Generaţiei de Aur”. Piaţa Universităţii din Bucureşti a fost punctul zero al sărbătorii. Printre cei ieşiţi atunci în Bucureşti s-a numărat şi Marius Şumudică.
În îngrămădeala din Piaţa Universităţii, Şumudică a rămas fără o brăţară de aur şi l-a „certat” pe Ilie Dumitrescu, aflat, la rândul său, în platou.
Hai să vă spun una. Mi-am pierdut brățara de aur din cauza voastră. M-am dus pe la Universitate, p-acolo… Și cred că m-a îmbrățișat vreunul și am rămas fără brățară. M-a luat de mână și mi-a scos-o. Nu știu cum s-a întâmplat. Când am ajuns acasă, nu mai aveam brățara. Mi-o luasem de ziua mea”, a declarat Șumudică, la Digisport.
„Şumi” e liber de contract, după ce s-a despărţit în weekend, de saudiţii de la Al-Raed. Chiar dacă mai sunt mai puţin de două săptămâni până la startul Superligii, tehnicianul în vârstă de 52 de ani nu exclude să bată palma cu o formaţie din România. Şumudică dezminte însă o numire a sa la cârma Petrolului, deşi îl leagă o relaţie apropiată de preşedintele Marian Copilu, cu care a colaborat şi la CFR Cluj.
Sunt prieten cu Marian Copilu, dar nu se pune problema să merg la Petrolul. Îl respect pe Marian, dar nu aș merge acolo”, a mai completat Şumudică.
Fostul antrenor principal al celor de la Al-Raed crede, în schimb, că are şanse mai mari să primească o ofertă din Turcia sau Arabia Saudită. Acesta nu a confirmat că s-ar afla în prezent în tratative cu vreo echipă. Are speranţe că în două-trei luni de zile va primi mai multe oferte.
Toate echipele și-au pus antrenor. E foarte greu să intri. În 2-3 luni cred că se vor mai schimba lucruri. Mă gândesc la Turcia, la Arabia Saudită, am un nume bun în ambele țări”, a explicat Şumudică.