FCSB este tot mai aproape de revenirea în Ghencea. Echipa lui Becali a solicitat ca derby-ul cu Dinamo, din etapa a doua a Superligii, să se joace pe stadionul contruit de CNI cu ocazia organizării EURO 2020.
Echipa ui Becali primește ajutor din partea politicului pentru a intra în Ghencea, spre disperarea fanilor de la CSA. Florin Prunea știe de ce nu vor aceștia ca FCSB să joace pe stadionul unde joacă și echipa lor.
Florin Prunea spune că cei de la CSA Steaua refuză cererea celor de la FCSB pentru că se tem că își vor pierde toată credibilitatea, Fostul portar spune că, în disputa cu echipa armatei, venirea în Ghencea este cel mai important pas.
”E cel mai important pas, îți dai seama că FCSB când intră acolo va juca cu stadionul plin. Atunci s-a terminat cu echipa de fotbal de la CSA Steaua. Și asta este o miză, a doua este exact ce a zis domnul Tudor, sunt într-un litigiu”, a declarat Florin Prunea, la Digisport.
Văzând că cei din conducerea armatei cedează tot mai mult teren în disputa cu FCSB pentru stadionul Ghencea, fanii CSA Steaua și-au făcut un plan. Vor să facă o strângere de fonduri și să închirieze stadionul în zilele în care ar putea fi programat meciul dintre FCSB și Dinamo.
”Nu știu când joacă FC FCSB cu Dinamo, noi vrem să organizăm un eveniment într-un weekend din luna iulie pentru a celebra anumite lucruri de la echipă și pentru a apropria suflarea stelistă.
Noi știm doar ce vrem să facem noi, avem programul făcut din luna mai. Avem un eveniment de făcut și de promovarea echipei de fotbal, pe 22 sau 23 iulie.
Noi vrem să facem lucrurile normale pentru Steaua, iar legat de dorința celor de la FC FCSB SA să joace pe stadionul Ghencea, noi nu suntem de acord. Ne leagă un conflict de identitate, clubul din Liga 1 căpușează și parazitează Steaua de ani de zile.
Până nu vor înceta să mai folosească numele Steaua și să-și crească imaginea pe spatele Stelei, noi nu vom fi de acord”, a declarat Sebastian Tudor, suporter, la Digisport.