FCSB – Dinamo se joacă pe Ghencea. E anunțul pe care Gigi Becali voia să-l audă de ceva timp.
Ministrul Apărării, Angel Tâlvăr, ar fi semnat documentul prin care partida va putea avea loc pe Ghencea, anunță Digi24.
Anunțul oficial va fi făcut în zilele următoare. Meciul se va disputa pe 22 iulie, ora 22 30.
Becali ar fi cerut expres încă de la începutul verii ca derby-ul României să se joace pe stadionul Ghencea. Patronul FCSB a apelat și la Marcel Ciolacu, premierul României.
Știu că Ciolacu s-a impus, altceva… dacă se ține de cuvânt, acum să vedem. Dacă rezolvă, îl sun. Dacă rezolvă, îl iau să stea lângă mine. În orice situație, nu au cum s-o țină așa! Curtea de Conturi e pe capul lor, n-au cum s-o scoată la capăt, a declarat Becali.
Și Marcel Ciolacu a declat că își dorește ca meciul să se joace pe Ghencea.
”Normal este să se joace derby-ul FCSB-Dinamo pe stadionul Ghencea. Îmi doresc să fiu prezent, cum eram în copilărie, împreună cu tatăl meu”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, pentru ProSport.
Suporterii CSA Steaua au protestat în România și Bulgaria la auzul veștii că meciul din etapa a doua, dintre FCSB – Dinamo, să se joace pe stadionul Ghencea. Fanii scandat împotriva latifundiarului din Pipera chiar la EURO U 21, turneu desfășurat la București. Ultrașii nu acceptă ca derby-ul României să aibă loc pe stadionul Ministerului Apărării Naționale.
Arena din Ghencea a trezit interesul și lui Gică Hagi. „Regele” are de gând ca meciurile Farului din tururile următoare din Champions League să se joace în București pe stadionul echipei CSA Steaua. Asta în cazul în care echipa lui Hagi ar avansa în fazele competiției.
„Să joace și Hagi! De ce să nu joace? Ce, nu e stadion românesc? E normal să joace! Să-și aleagă, National, Ghencea, Arcul de Triumf! Hagi de ce să nu joace? Ia uite, bă!”, a declarat Gigi Becali, patronul de la FCSB.