Jonathan Rodriguez a fost victima unui atac dur al lui Matheus Mascarenhas, în urma căruia fotbalistul de la FCU a fost eliminat.
Chinuit groaznic de durere, Rodriguez a avut nevoie de ajutor din partea întregului complet medical prezent la stadion. Argentinianul s-a ales cu o rana deschisă la genunchi care i-a făcut pe colegii săi să-și pună mâinile în cap. Aproape să-și piardă starea de conștiență din cauza durerii, Rodriguez n-a putut fi urcat în ambulanță de asistenții prezenți la meci. Targa s-a defectat. Echipamentul nu se putea plia, astfel că Rodriguez a trebuit să urce pe picioarele sale în mașina medicală.
Bălașa, Ciobotariu și mai mulți dintre oamenii din staff-ul lui Sepsi au încercat să se implice, dar targa pe roți a fost în cele din urmă îndepărtată de pe gazon fără să fie pliată.
Chiar în ziua partidei, FCU a postat pe conturile sale de socializare un montaj foto și un mesaj adresate adversarei de la Sfântu Gheorghe. „Mergem la vânătoare”, au scris administratorii contului online ai FCU. În lumina rivalității apărute între cele două echipe după incidentele cu caracter xenofob din sezonul trecut, agresivitatea intrării lui Mascarenhas mărește la rândul său temperatura confruntărilor Sepsi – FCU.
