Partida FCSB – Dinamo a fost foarte mediatizată în această săptămână, s-au prezentat știri cu privire la numărul mare de suporteri roș-albaștri care așteaptă ore bune să-și achiziționeze un bilet pentru meciul cu marea rivală, însă, în realitate, pe arena Arcul de Triumf a fost o asistență de doar 6.123 spectatori.
Mihai Stoica a ținut să abordeze acest eveniment cu un mesaj pubicat pe net. Președintele Consiliului de Administrație FCSB i-a găsit ”țapi” ispășitori pe ”bișnițari”.
Marele derby se anunța sold-out de către cei de la FCSB, însă în timpul partidei s-a putut observa și pe micile ecrane cum sute de locuri de pe arena Arcul de Triumf nu sunt ocupate. Situația a fost explicată de Mihai Stoica, cel care îi acuză pe profitori.
„Cele câteva sute de scaune goale au existat din cauza/datorită organizării de excepție. Au rămas bișnițarii cu deficit. Așa se întâmplă când unii își procură biletele altora”, a scris Mihai Stoica pe Facebook.
Pe lângă Mihai Stoica, speculanții au fost luați în colimator și de Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord FCSB.
„Noi am pregătit coregrafia și am rămas și noi blocați: ‘Băi, unde e lumea?’. Și când ne-am uitat, bilete bișnițari. Au luat țeapa, au crezut că pot să modifice numele și nu s-a putut. Când intrai la prima poartă a Jandarmeriei, îți cerea buletinul, nu biletul prima dată. Se uita pe bilet. Dacă aveai numele, intrai. Dacă nu, nu intrai. Și-au luat țeapa băieții, îmi pare rău. Și eu am văzut locuri goale la tribuna a doua. Nu prea a fost ok.
O parte din suporteri au încercat să ia bilet și m-au întrebat. Le-am zis să nu ia. Dacă nu au numele pe bilet, nu intră! Și-au luat țeapă!”, a spus Gheorghe Mustață, la Fanatik.
Pe lângă situația prezentată de Mihai Stoica și Gheorghe Mustață, mai sunt câteva posibile motive pentru care arena de pe Arcul de Triumf nu s-a jucat cu casa închisă.
Un factor este reprezentat de decizia FCSB de a nu mai pune bilete în mediul online. Pentru prima dată, după mult timp, vicecampioana nu le-a mai oferit suporterilor șansa de a-și achiziționa bilete online, prin urmare unii au decis să nu mai stea la cozi cu orele, la o temperatură ridicată.
Totodată, arena de lângă mănăstirea Cașin a fost catalogată ca un loc periculos de unii suporteri, deoarece incidentele ar fi putut degenera foarte rapid pe o arenă atât de mică. Prin urmare, fanii au ales să vadă meciul în fața TV-ului sau la terase.