FCSB s-a impus la Sofia în prima manșă a dublei cu ȚSKA Sofia 1948. Elevii lui Elias Charalmbous au ajuns la a treia victorie din tot atâtea meciuri oficiale în acest sezon, dar jocul nu a convins.
Gigi Becali a fost foarte furios la finalul meciului. Acesta a fost deranjat de faptul că în repriza a doua jucătorii echipei sale nu au controlat jucătorul și chiar au fost dominați.
Patronul echipei crede că dacă jucătorii păstrează aceasta atitudine, danezii de la Nordsjaelland vor câștiga fără probleme duelul din turul trei preliminar.
”Sunt mulțumit că am câștigat, dar nu e în regulă ce s-a întâmplat. În repriza a doua a fost ca în campionatul intern. Te domină echipe mici, nu ai voie, nu există așa ceva. Greșeli multe, Tavi Popescu parcă nu știu ce s-a întâmplat cu el. David Miculescu dădea pase la adversari, Crețu dădea assist pentru ei.
Nu pot să îmi dau seama, nu înțeleg cum se poate întâmpla așa ceva. Azi am jucat cu o echipă care nu știe să dea gol. Cu danezii dacă jucăm așa, ne spulberă.”, a spus Gigi Becali la Orange Sport.
Echipele de start
ȚSKA 1948 Sofia: Naumov – Gurishta, Petrov, Heliton, Orachev – Daskalov, Tsenov – Rusev, Stoichkov, Pedrinho – Kjartansson
REZERVE: Madzharov, Ganev, Thalis, Karagaren, Wankewai, Vutov, Viyahki, Rapnouil, Umarboev, Nguinda, Kirilov
ABSENȚI: Johnathan, Serdyuk, Piscevici (accidentați)
ANTRENOR: Atanas Ribarski
FCSB: Târnovanu – Ov. Popescu, Dawa, Haruț, Radunovic – Băluță, Șut, Olaru – Cordea, Compagno, Fl. Coman
Rezerve: Vlad, Crețu, Panțîru, Oct. Popescu, Miculescu, Lixandru, Edjouma, V. Gheorghe, Pantea, Radaslevescu
Absenți: Djokovic (suspendat), Chiricheș (abia transferat)
Antrenor: Elias Charalambous