FCSB s-a impus la Sofia, în duelul cu ȚSKA,scor 1-0, și are prima șansă la calificarea în tutul trei preliminar al Conference League. Sunt probleme însă la echipa pregătită de Elias Charalambous.
Mihai Stoica spune că FCSB are nevoie de două echipe cu care să se lupte în campionat și în cupele europene. Managerul general al echipei spune că nu toți jucătorii de la FCSB sunt de valoare.
”Trebuie să aliniezi două echipe, în mod normal, două de valoare. Cu scuzele de rigoare, după ce am văzut miercuri la Sofia, ne-am dat seama că nu avem două echipe de valoare sau a fost doar o evoluție, să zicem, nu foarte bună a unor jucători.
Am fost foarte nemulțumiți de prestațiile unor jucători, sperăm să înțeleagă și ei că nu te poți prezenta așa și să ai pretenții să joci la echipa asta. Chiar nu te poți prezenta așa.
Nu există comoditate la fotbaliști la noi, există doar fotbaliști care au intrat miercuri și care nu au avut o prestație pe care noi o așteptam, care să îi propună candidați la un post de titular”, a spus Mihai Stoica, la conferința de presă de prezentare a lui Vlad Chiricheș la FCSB.