Cinci jucători români din divizia secundă au fost foarte aproape de a ajunge în Liga a IV-a din Spania, la formaţia CD Estepona. Petre Goge, Rareş Enceanu, Dragoş Huiban, George Călinţaru şi George Caramalău s-au antrenat mai bine de o săptămână de zile în Andaluzia, dar apoi au fost trimişi acasă. Aceştia urmau să câştige peste 5000 de euro pe lună, plus cazare şi mâncare.
Tranzacţia a fost intermediată de impresarul Giovanni Becali, bun prieten cu noul proprietar de la CD Estepona, Juan Jose Hidalgo, locul 99 în TOP 100 Forbes în Spania. Cei cinci fotbalişti români au răspuns pozitiv atunci când li s-a adus la cunoştinţă oferta din Spania şi şi-au făcut bagajele pentru a face joncţiunea cu lotul celor de la Estepona.
Petre Goge, jucător legitimat în ultimul sezon la Concordia Chiajna şi apoi la Metaloglobus Bucureşti, subliniază că românii au fost mulţumiţi de condiţiile contractuale, dar ibericii ar fi pus punct afacerii în mod neaşteptat. Potrivit lui Goge, oficialii de la Estepona nu şi-ar fi dorit ca atât de mulţi români să fie legitimaţi la echipă.
Am mers acolo și ne-am antrenat, eram mulțumiți de propunerea primită și ne-am fi dorit să rămânem. La început, când am primit oferta, mi-a părut puțin ciudat, însă dacă a venit prin domnul Becali am avut o garanție importantă, așa că am mers. După o perioadă am fost anunțați că directorul sportiv și antrenorul consideră că nu ar fi o variantă foarte bună ca cinci români să vină, în același timp, la echipă. Astfel, ne întoarcem în România!”, a declarat Goge, pentru liga2.prosport.ro.
Dragoş Huiban are însă o altă variantă a rupturii dintre cei cinci români şi CS Estepona. Fostul fotbalist de la Metaloglobus afirmă că ibericii nu ar fi respectat condiţiile înţelegerii şi nu ar fi oferit locuri gratuite de cazare pentru familiile jucătorilor români.
Am stat vreo 9 zile, ne-am antrenat, aveam condiții, zona este foarte frumoasă, chiar ne-a încântat, păreau că lucrurile sunt ok. Ne-am împotmolit la chestiunile organizatorice. Nouă nu ne-a convenit că, deși ne-au spus că vor rezolva și cazările pentru familii, pentru că așa am plecat, cu promisiunea asta, ei nu au putut îndeplini acest lucru. Ne-au spus că e sezon, că e greu să găsească apartamente pentru toți, că să stăm împreună la început și, prin octombrie, vin și familiile. Nu au putut onora asta și am luat decizia, cu toții, că nu are rost. Eu asta știu, e posibil să fie valabilă și varianta cum că am fi fost prea mulți români, însă până la urmă așa am plecat, toți”, a explicat Huiban.
Giovanni Becali a transmis că antrenorul şi directorul sportiv ar fi fost cei care au avut ultimul cuvânt de spus în privinţa jucătorilor români. Goge, Huiban, Enceanu, Călinţaru şi Caramalău nu au fost pe placul celor doi oficiali de la Estepona, iar Becali i-ar fi îndemnat să se întoarcă în ţară. Pentru aventura din Andaluzia, românii s-au ales cu 2500 de euro.
Ei au stat 7-8 zile și le-a dat salariul pe jumătate de lună, 2500 euro, plus casă, bilete de avion, totul plătit. Nu prea le convenea căldura, nivelul… și așa mai departe, sinteticul care e acolo. Până când le-am zis: «Bă, haideți acasă și încercați să vă reluați activitatea pe unde ați fost.» Sunt niște băieți extraordinari, mi-au și spus și spaniolii că sunt foarte disciplinați, profesioniști, dar, din păcate, au venit prea târziu. Și antrenorului și directorului sportiv nu prea le-a convenit că a adus Becali cinci jucători din prima, probabil să ciupească ei”, a concluzionat Becali.