Momentele uluitoare s-au petrecut la la Roma, în cadrul unui turneu Challenger de tenis, unde un arbitru a primit amenințări cu moartea. Responsabilul cu amenințările este italianul Giulio Zeppieri (19 ani), număr 317 ATP, care și-a pierdut cumpătul și i-a adresat cuvinte grele arbitrului. Totul s-a întâmplat la finalul jocului, în care italianul a fost învins în două seturi de Juan Manuel Cerundolo (176 ATP), scor 0-6, 3-6.
Un turneu de tenis de tip Challenger a ajuns subiect de discuție în presa internațională, după ce un jucător italian de 19 ani l-a amenințat cu moartea pe arbitru. Este vorba despre Giulio Zeppieri, număr 317 ATP, care a participat la turneul Challenger de la Roma. Zeppieri a fost învins în două seturi de argentinianul Juan Manuel Cerundolo, scor 0-6, 3-6.
La finalul jocului a avut loc un schimb de replici uluitor între Giulio și arbitrul de scaun. Tânărul jucător din Italia s-a declarat nemulțumit de deciziile arbitrului, despre care a spus că a influențat rezultatul.
În încercarea de a calma lucrurile, arbitrul de scaun i-a spus jucătorului: „Stop, stop, stop. Nu o iau personal, dar ar trebui să gândești înainte să vorbești!”
În acel moment, Zeppieri și-a pierdut cumpătul și a spus:
Vrei să ne certăm? Vino încoace și te voi omorî! Vino încoace dacă ai tupeu”, i-a transmis tenismenul.
Heated discussion between chair umpire and Zeppieri after match:
Umpire “Stop, stop, stop. I am not taking it personally but think before speak”
Zeppieri “Do you want to argue? Come out (of the court) and I will kill you, come out if you have balls” pic.twitter.com/dG4ue6FFvY
— Stefano Berlincioni (@Carretero77) April 30, 2021
Giulio Zappieri nu va fi iertat de oficialii ITF pentru ieșirea necontrolată pe care a avut-o în turneul de Challenger de la Roma. Numărul 317 ATP riscă să fie suspendat de ITF din turneele de tenis și, cel mai probabil, va primi și o amendă drastică.
Juan Manuel Cerundolo, adversarul lui Zappieri din sferturi și-a continuat parcursul bun la Roma. Numărul 176 ATP l-a eliminat în semifinale pe Alessandro Giannessi (167 ATP) și va juca finala la Roma cu Flavio Cobolli (639 ATP).
Tot în acest final de săptămână putem urmări și parcursul Simonei Halep de la „Mutua Madrid Open”. Vezi aici la ce oră joacă Simona Halep în turul 2 la Madrid, la turneul lui Ion Țiriac! În prima zi de Paști, campioana noastră o înfruntă pe Zheng.