Gigi Becali (65 ani) nu intenționează să-l vândă pe Adrian Șut în perioada următore.
Fotbalistul în vârstă de 24 ani ar fi dorit de formația turcă, Trabzonspor, însă patronul îl vede indispensabil în formula de start a vicecampioanei.
FCSB este lider în campionatul României, cu 9 puncte din tot atâtea posibile, iar pe plan european a reușit să se califice în turul 3 preliminar Conference League. Un rol important în rezultatele echipei din acest sezon îl are și mijlocașul Adrian Șut, cel pe care patronul Gigi Becali nu are de gând să-l lasă să plece în zilele ce urmează.
”La fotbal e ceva specific. Trebuie să le iei în calcul pe toate. La fotbal nu merge că vând, pac.Sunt mai mulți factori. Eu am inteligența, că de aia s-au dus toți în cap. Depinde de meciul cu danezii, de campionat, de cât ne ajută banii ăia.
Trebuie să iei decizia cea mai bună. Șut, probabil, dacă joacă la echipa națională, apoi cer cinci milioane de euro. Nu prea poate fi înlocuit la ora asta. El pare dezlânat așa, dar vede bine jocul”, a spus Gigi Becali, în cadrul unei conferințe de presă.
Adrian Șut s-a enumerat pe lista celor mai buni jucători ai vicecampioanei în sezonul trecut, însă își continută evoluțiile excelente și în noua campanie. Mijlocașul a fost titular în toate partidele roș-albaștrilor din actuala ediție, semn că este unul dintre preferații antrenorului cipriot, Elias Charalambous.
Cotat la valoarea de 1.5 milioane de euro pe Transfermarkt, fotbalistul s-a transferat gratis la echipa din capitală în 2019, atunci când o părăsea pe Academica Clinceni. Șut a marcat de 8 ori în cele 94 partide oficiale disputate în roș-albaștrilor.
FCSB joacă următorul meci oficial, duminică, 6 august, de la ora 21:30, contra celor de la CFR Cluj. Duelul care va pune față în față primele două formații din Superliga poate fi urmărit, în format live, pe playsport.ro.