Cei de la Farul au multe șanse să se califice în play-off-ul UEFA Conference League. Cu toate acestea, nu va fi ușor pentru marinari, mai ales fără Alibec și Borza. După ce s-a transferat în Qatar, la Al Muaither, Emil Grădinescu a dat de pământ cu Denis Alibec. ”Te-a făcut om Hagi”, spune comentatorul sportiv.
După plecarea de la Farul, Denis Alibec a fost pur și simplu desființat de Emil Grădinescu. Deși formația de la malul mării are șanse mari să se califice în play-off-ul UEFA Conference League, misiunea lui Hagi nu va fi una tocmai ușoară, mai ales fără Alibec și Borza.
Ei bine, decizia lui Denis Alibec de a se transfera în la Al Muaither nu a fost primită cu entuziasm de unii oameni din sport. Nu cu mult timp în urmă, Emil Grădinescu a avut câteva de spus la adresa fotbalistului.
”Alibec..alt patriot, alt jucător ‘legat’ de club. Te-a făcut om Hagi, te-a scos de unde erai, că erai jos de tot. Nici măcar nu ai jucat în finala campionatului (n.red. – meciul decisiv cu FCSB din sezonul trecut). Mai stai și tu puțin la echipă, chiar te împrumuți să faci plinul la mașină? Chiar n-ai bani deloc?”, a spus Emil Grădinescu, în direct, la Orange Sport.
După ce a cucerit titlul împreună cu ”marinarii”, jucătorul în vârstă de 32 de ani s-a transferat la Al Muaither. De curând, Denis Alibec a ținut să trimită un mesaj foștilor săi coechipieri de la Farul. Mai precis, pe social media, fotbalistul a ținut să mulțumească echipei de la malul mării, dar și suporterilor Farului.

Alibec se declară încrezător în fosta lui echipă și susține că ”marinarii” vor reuși să ajungă în grupele europene.
”A fost un an incredibil, cel mai frumos capitol din viața mea. Vă mulțumesc tuturor pentru că ați fost mereu alături de mine, colegi, antrenori și, bineînțeles, suporterii, care sunt incredibili.
Sunt sigur că o să ajungeți în grupe și că o să câștigați un nou trofeu. Eu, cu siguranță, voi fi mereu alături de voi cu inima și sufletul ! Mulțumesc Farul Constanța, mulțumesc Peluza Marină, mulțumesc Constanța ! Ne vom revedea curând ! Înainte”, a fost mesajul transmis de Alibec pe Instagram.