Se preconizează schimbări mari la FCSB după eliminarea din Conference League. Gigi Becali a anunțat că Mihai Pintilii l-a amenințat cu plecarea de la FCSB dacă durata antrenamentelor va crește.
Patronul FCSB a reacționat după meciul pierdut în Danemarca la TV și a spus că nu a fost mulțumit de jocul făcut de echipa sa.
La o zi după pierderea calificării, Gigi Becali a anunțat că este posibil ca Mihai Pintilii să plece de la FCSB.
„Eu cred că aici e chestie de antrenorat, din moment ce ii spun lui MM de 2 ani că nu avem un jucător să ridice mingea sus (n.r. din corner). La antrenamente, ei fac.. Să vedeti la Hagi, dacă îi bate așa un corner, îl pune să mai bată de 2.000 de ori!
Repetiție! Poți să spui că Olaru are emoții la penalty sau corner? Nu, dar e lipsă de repetiție. Repeți până poți să faci. I-am zis lui MM: 30 de minute de antrenament în plus.
A zis că nu se poate. Pintilii a zis că pleacă! Păi de ce, mă? De ce la Hagi e dublu, mă”, a spus Gigi Becali la o zi după eliminarea din Conference League.
FCSB a pierdut calificarea în playoff-ul Conference League după înfrângerea din Danemarca, 0-2, cu FC Nordsjaelland.