FCSB a pierdut șansa de a reveni în fruntea clasamenttului, după remiza de la Giurgiu, cu CFR (scor 1-1). Dar nu asta îl frământă pe managerul roș-albaștrilor, ci să-i dea replica unui contestatar. Meme Stoica, atac cu talpa la Ion Crăciunescu după FCSB – CFR.
Iritat după afirmațiile făcute de Ion Crăciunescu într-o emisiune televizată, managerul celor de la FCSB a ieșit la atac. La fel ca în alte dăți, Meme Stoica utilizează rețelele sociale, pentru diferite postări, în general ironice, în funcție de situație. Acum ținta oficialului roș-albaștrilor a fost Ion Crăciunescu. Fostul arbitru FIFA și-a spus părerea despre unele faze din derby-ul FCSB – CFR, care se pare că n-au fost pe placul lui Meme Stoica. Nu a durat mult, și de la analize strict pe faze de meci, s-a trecut la atacuri la persoană. „Specialistul” Ion Crăciunescu a fost luat în colimator de Meme Stoica și a urmat un circ în toată regula.
Ion Crăciunescu a spus că Radu Petrescu a judecat corect faza penalty-ului pentru FCSB, însă Meme Stoica e de părere că Andrei Burcă trebuia eliminat după faultul asupra lui Florin Tănase. Managerul roș-albaștrilor a reacționat pe rețelele sociale și, fără să menționeze numele fostului arbitru FIFA, a trimis voalat săgeți către acesta. „Un speciliast obosit” ar fi caracterizarea făcută de Meme Stoica pentru Ion Crăciunescu. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Ce a urmat depășește orice închipuire.

Evident, Ion Crăciunescu a aflat de reacția lui Meme Stoica și i-a dat replica imediat. Dar una dură, în care fostul purtător al ecusonului FIFA a menționat o istorioară mai veche, cu Meme Stoica în prim-plan.
Pe Mihai Stoica nu îl recomandă nimic. Doar că are o anumită cultură fotbalistică, trebuie să recunoaștem, că a făcut o școală. Dar el nu are nicio calitate dobândită de-a lungul timpului ca să îi dea autoritatea să vorbească despre alții. El a fost fotbalist la începuturi. Ca arbitru nu putem să îl luăm în calcul. În rest, conducător de dat cu gura pe la echipe și de dat cu pumnul prin tribună, când s-a ivit ocazia.
Am ajuns să îl iau în seamă pe cel care-mi turna mie în pahar? Când eram la Galați, stătea pe lângă masă și era în stare să ne pupe mâinile să îl băgăm și pe el în seamă, să ne zică «bună ziua». Lăsați, că m-am aprins cam tare și e zi de Paște”, a spus Ion Crăciunescu la emisiunea „Fotbal Club”, pe DigiSport.
Urmarea? Managerul FCSB a luat foc la auzul acestor afirmații și a reacționat printr-o nouă postare pe Facebook. Meme Stoica, atac la Ion Crăciunescu după FCSB – CFR.
Când Giovanni Becali mi-a propus să mă angajeze la firma lui, l-am refuzat politicos și i-am zis că eu nu-s Crăciunescu să aduc cafea musafirilor. Cam cu astea se îndeletnicea celebrul nea Nelu, ăla cu personalitate, verticalitate și mare calitate, care a visat că-i puneam eu nu știu ce prin pahare. Dacă s-a întâmplat să ne fi aflat la aceeași masă vreodată, nu-mi amintesc.
N-am reținut niciodată decorul”, a scris Meme Stoica pe pagina sa de Facebook.
FCSB și CFR au încheiat la egalitate, 1-1, iar roș-albaștrii au ratat șansa de a reveni în fruntea clasamentului.