A dat gol în meciul de debut din Liga 1! Fiul lui Robert Niță, seară în RAI la Galați. Prima reacție a puștiului de 19 ani: „Mai dădeam una dacă mai dura meciul”

Alex Matei 25.08.2023, 20:44

Andreas Niță, 19 ani, a marcat pentru Voluntari la debutul în prima ligă.

Niță, adus din ligile inferioare spaniole, e la prima experiență în fotbalul profesionist. Ilie Poenaru i-a oferit debutul în minutul 74 al deplasării de la Galați, când Voluntariul era condusă cu 2-0.

Niță a văzut de aproape golul lui Dumiter din minutul 77, apoi a înscris el în minutul 80, după o pasă perfectă a lui Dumiter. Scăpat singur, atacantul l-a bătut pe Relu Stoian cu o execuție superbă.

„Sunt bucuros că am profitat de șansa acordată. Sunt bucuros de prestație, dar sunt trist că nu am luat cele 3 puncte. Lucrăm la antrenamente, asta se vede în meciurile oficiale. A fost și puțin instinct. Îmi place să caut spații, să primesc mingea. Apoi, după ce am scăpat singur, a fost doar o formalitate. Sper să joc și în continuare.

Dacă nu, îmi aștept rândul. Dacă mai dura puțin meciul ăsta, cred că dădeam și golul 3. Sper să terminăm în primele 6, iar eu să profit de toate șansele pe care le primesc”, a spus Niță la Digisport, după meci.

„Știu cât a pătimit și cât a muncit Niță la antrenamente. Mă bucur mult pentru el. E mai bun ca taică-su, sper să ajungă mai sus decât el”, a comentat colegul său din atac, Daniel Florea.

Andreas Niță e fiul lui Robert Niță, fostul atacant de la Steaua, Rapid și Foresta Suceava.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622