Edi Iordănescu este atacat din toate părțile după semieșecul cu Israel. Scos din sărite de una dintre deciziile sale, nici Gigi Becali nu a ezitat să-l pună la punct.
La fel ca în precedentele două partide din campania de calificare la Euro 2024, selecționerul a preferat să-l titularizeze în poartă pe Horațiu Moldovan. Acesta a intervenit salvator în câteva rânduri, refuzându-le israelienilor cel de-al doilea gol, care le putea aduce victoria, dar pentru latifundiarul din Pipera nu a fost suficient.
Potrivit spuselor sale, Ștefan Târnovanu nu doar că este net superior și merită să apere în locul său buturile echipei naționale, dar va avea ocazia să plece în schimbul unei sume mult mai importante.
„Bagă-l pe Târnovanu în poartă! Nu-l compari cu ăla niciodată în viața ta. E dublu peste el. O să zică lumea că vreau eu, dar nu e așa. E demonstrat! O să vedeți pe ce bani va pleca Târnovanu și pe ce bani va pleca Moldovan.
Ce legătură are când există Târnovanu? Nu are ce căuta. Dumnezeu îi dă peste nas pentru că are mândrie și inventează el ceva. Tîrnovanu nu avea voie să lipsească”, a răbufnit Gigi Becali, citat de fanatik.ro.
De asemenea, finanțatorul vicecampioanei i-a reproșat lui Edi Iordănescu neconvocarea lui Adrian Șut, dar și decizia de a-l trimite în teren pe Deian Sorescu încă din primele minute ale partidei cu Israel. Ba chiar a afirmat răspicat că postul de selecționer ar trebui să-i revină lui Gică Hagi.
„Cu ce începeam? Ai cel mai bun închizător din toate timpurile, care este Şut. Păi dacă nu îl vezi, nu ştii. Nu eşti bun antrenor, lasă pe altul. Păi era Piţurcă şi n-o să-l laud pe Piţurcă acum, că nu suntem în relaţii bune, dar el făcea ce făcea, cum făcea, îi îmbârliga şi juca fotbal de la egal la egal la echipa naţională. Cu echipe mari. Aseară a fost fotbal? A fost o singură echipă care a jucat fotbal.
Noi chiar suntem toți proști și nu l-am văzut pe jucătorul pe care l-am avut eu în dreapta, Sorescu? Noi suntem toți proști, idioți? Ai venit tu deștept? Tu ești cel mai deștept om de pe globul ăsta? Noi suntem atât de idioți? Pe Sorescu de ce l-am văzut și nu l-am oprit? Nu zic că-i prost jucător. Suntem noi toți proști? Sunt proști și polonezii care-l dau împrumut? Vii tu, inteligența întruchipată. ‘Pe Sorescu îl bag eu’. Bă, îți arată Dumnezeu mândria ta. Ce Sorescu, bă, ești nebun la cap? Ne sfidezi pe noi toți?
Singurul care poate să facă așa ceva e Hagi, dar Hagi îl antrenează el, îl ține trei luni, cinci luni și îl antrenează pe Sorescu sau pe altcineva care nu e mare fotbalist, dar care se face prin antrenamente. Tu acolo doar îl selecționezi, faci antrenamente trei zile, șapte zile, cum să-l faci tu pe Sorescu. Vrei să ne arăți că ești marele antrenor. A fost și titular”, a mai spus Becali.