Rapid a pierdut dramatic meciul cu Dunărea Călărași, scor 2-3. Astfel, a făcut un pas greșit în drumul spre promovare. Mihai Iosif, antrenorul celor de la Rapid, s-a ofticat pentru meciul de la Călărași. L-a deranjat că jucătorii săi au avut multe ocazii, dar nu au știut să profite de ele. Declarații cutremurătoare ale tehnicianului român!
Victoria cu Rapid a urcat-o pe Dunărea pe locul 4, primul de baraj pentru promovarea în Liga 1. La scut timp după meci, Pustai a adus în discuție problemele financiare cu care echipa sa se confruntă, jucătorii fiind neplătiți de luni bune.
Noi am venit să facem treabă, încercăm să ne facem treaba sportiv, să o rezolvăm cât mai bine. Astăzi ați văzut o echipă care a reușit să revină deși avem probleme mari și am fost conduși din minutul 1, ăsta este lucrul cel mai important din acest meci. Ideea de a reveni în condițiile pe care noi le avem aici este o mare realizare a jucătorilor. Pentru că intri în vestiar și aproape ai lacrimi în ochi când vorbești cu ei despre situație. E foarte greu.”, a spus antrenorul de la Dunărea Călărași, după victoria cu Rapid, scor 3-2.
De cealaltă parte, antrenorul Mihai Iosif spune că lupta pentru promovare se va da până la final.

Mihai Iosif s-a arătat extrem de deranjat de faptul că echipa sa a încasat trei goluri, lucru care nu s-a mai întâmplat de ceva timp. El este de părere că jucătorii nu au dat totul pe teren
Mie nu mi s-a părut că ne-am retras, am luat golurile pe contraatac. Cred că am avut șapte-opt ocazii, dar eu am zis înaintea meciului că omul rănit dă totul. Asta au făcut cei de la Călărași și au câștigat. Mă abțin să vorbesc despre arbitraj. Conducerea clubului poate comenta arbitrajul. V-am spus acum câteva etape că toate cele șase echipe sunt bune. Craiova a pierdut, Mioveni a egalat în ultimul minut, deci sunt echipe bune în play-off. Nu cred că am mai luat trei goluri în vreun meci de când am venit eu. Am intrat prost de la pauză. Am pierdut cu toții, nu X sau Y. În 2015, când am promovat, stăteam doi oameni la o felie de salam. În momentele grele se văd caracterele adevărate.”, a afirmat Mihai Iosif, după eșecul de la Călărași, conform Digi Sport.
În ciuda eșecului de la Călărași, Rapidul lui Mihai Iosif rămâne favorită la locul 2. Are însă nevoie de un succes în runda următoare, cu ASU Poli Timișoara. În continuare, Dunărea Călărași se va duela cu CS Mioveni, într-un meci crucial.