Sâmbătă, selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lista cu cei 26 de jucători convocați la naționala României pentru partidele cu Belarus și Andorra, din preliminariile pentru EURO 2024.
Spre deosebire de lotul selecționat pentru meciurile cu Israel și Kosovo, Edi Iordănescu a renunțat la portarul Farului, Marian Aioani (23 ani), George Pușcaș (27 ani, Genoa), Tudor Băluță (24 ani, Farul Constanța) și Cristian Manea (26 ani, CFR Cluj). În privința fundașului de la CFR Cluj, decizia a fost determinată de faptul că acesta s-a accidentat în luna septembrie.
Pentru cele două partide de luna aceasta, noutățile pregătite de Edi Iordănescu sunt convocările lui Florin Niță (36 ani, Gaziantep), Denis Drăguș (24 ani, Gaziantep), Louis Munteanu (21 ani, Farul Constanța) și Dennis Man (25 ani, Parma).

După fluierul de final al meciului Oțelul – Farul 0-1, Louis Munteanu a dezvălui că este surprins de decizia lui Iordănescu de a-l convoca, însă a transmis că este pregătit să debuteze pentru prima reprezentativă.
„Sincer să fiu, nu mă așteptam. Merg acolo pozitiv. O să încerc să dau totul la antrenamente și pe teren, dacă o să fie nevoie de mine. Eu așa sper (n.r. – să debuteze). Acum depinde și de Mister și de cum o să mă pregătesc, vreau să joc, să ajut și eu echipa națională. Avem două meciuri importante”, a spus Louis Munteanu.
Lotul României pentru cele două partide este următorul:
PORTARI
Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 5/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 12/1), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 9/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 21/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 30/2), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0);
MIJLOCAȘI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 2/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 48/2), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită, 62/13), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 32/4), Darius Olaru (FCSB, 13/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 11/1), Dennis Man (Parma | Italia, 19/6), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 27/2), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 14/4), Florinel Coman (FCSB, 9/0);
ATACANȚI
Denis Alibec (Muaither | Qatar, 33/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 5/2), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0), Louis Munteanu (Farul Constanța, 0/0).