Cercetătorii străini au făcut o descoperire uimitoare. Oamenii de știință au dat peste un cadavru vechi de 2.400 de ani și mare le-a fost uimirea când au văzut cum arată acesta.
Experții au analizat cadavrul vechi de 2.400 de ani și chiar au aflat care a fost ultima masă pe care a mâncat-o. Ei au fost șocați de descoperirea făcută. Și asta, pentru că s-a dovedit că respectiva persoană se hrănea cu produse pe care și noi le consumăm astăzi, dar într-un mod diferit.
Arheologii au găsit rămășițele respective în anul 1950, într-o mlaștină daneză. Din păcate, ei nu au putut răspunde la toate întrebările, dar sunt siguri că „Omul Tollund” se hrănea cu plante, polen și proteine.
Această descoperire macabră le-a dat mari bătăi oamenilor de știință, de-a lungul ultimilor ani. Experții au fost șocați când au aflat care a fost ultima masă a entității respective. În momentul în care au analizat rămășițele „Omului Tollund”, ei au depistat semințe bine conservate.
Un studiu publicat de către Cambridge University Press, intitulat „Ultima masă a Omului Tollund”, arată faptul că în intestine se aflau macrofosile de plante, polen, proteine, palinomorfi non-poleni și markeri de steroizi. Asta înseamnă că oamenii de știință au reușit să întocmească un raport cu ultima masă consumată în ultimele ore de viață ale respectivei entități.
Conform studiului, ultima masă a „Omului Tollund” a fost compusă din „terci care conținea orz, persicaria palid (n.r. gen de plante erbacee din familia Polygonaceae) și in și probabil niște pește”. Același document arată că „proteinele și ouăle de la viermi intestinali indică faptul că a fost infectat cu paraziți”. Ceea ce i-a șocat însă pe cercetători a fost prezența semințelor de persicaria. În mod normal, aceste semințe erau îndepărtate din cereale. De menționat este că nu se cunosc detalii despre felul în care a decedat „Omul Tollund”. Mulți sunt de părere că acesta a fost sacrificat într-un ritual închinat zeilor.
Deși masa poate reflecta hrana obișnuită din Epoca Fierului, includerea deșeurilor de treierat (persicaria) ar putea avea legătură cu practicile rituale.”, mai arată stsudiul.