Elias Charalambous a spus lucrurilor pe nume după meciul cu FC Voluntari din etapa a 13-a a Superligii. Acesta a explicat de ce echipa sa nu a reușit să câștige și a lămurit situația lui Florinel Coman.
FCSB se putea distanța în fruntea clasamentului, cu atât mai mult cu cât Universitatea Craiova – una dintre contracandidatele la titlu – a fost învinsă de Petrolul, dar a a făcut la rândul ei un pas greșit pe propriul teren. Duelul cu FC Voluntari s-a încheiat la egalitate, 0-0.
Pe cale de consecință, tehnicianul cipriot nu s-a ferit de cuvinte. Dimpotrivă, și-a taxat elevii pentru greșelile comise și modul în care au tratat ocaziile create. Mesajul a fost ferm: jocul are nevoie de îmbunătățiri.
„Nu este un rezultat bun, asta-i clar. Voiam să câștigăm, n-am făcut lucrurile așa cum ar fi trebuit să le facem, n-am evoluat în cel mai bun mod al nostru. Cu siguranță avem lucruri pe care să le îmbunătățim, nu mi-a plăcut că am făcut multe greșeli și trebuie să găsim motivul, ca în următoarele meciuri să nu le mai repetăm. Ce trebuie să facem este să corectăm aceste greșeli. Nu este sfârșitul lumii, am avut o zi proastă, dar chiar și într-o zi proastă puteam obține cele trei puncte în ultimele minute. Din păcate, nu am înscris, dar trebuie să mergem mai departe. E un rezultat slab, dar mai avem cale lungă de parcurs. Am avut ocazii, nu am jucat atât de bine, repet, am avut bara lui Băluță, câteodată mingea nu intră, dar trebuie să ne îmbunătățim jocul”, a declarat Elias Charalambous.
Florin Coman a făcut parte din formula de start, dar a părăsit terenul de joc după doar 40 de minute, din motive medicale. Potrivit antrenorului, în momentul de față nu se poate spune cu exactitate cât de gravă este accidentarea. Medicii vor da verdictul în cursul zilei de luni, 23 octombrie.
„E prea devreme să vorbim de accidentarea lui Florinel Coman, o să vedem mâine ce vor spune medicii. Ei vor decide cât de gravă este accidentarea”, a spus Charalambous, întărind apoi ideea că jocul FCSB-ului are nevoie de îmbunătățiri: „Toată echipa a jucat slab, n-am fost în formă ca echipă, nu trebuie să scoatem un vinovat. Repet, trebuie să ne îmbunătățim jocul. Toate meciurile sunt grele și o să avem probleme dacă nu suntem în cea mai bună formă a noastră”.