Cresc tensiunile la ”America Express”. Competiția din America de Sud devine din ce în ce mai serioasă. În ediția din 25 octombrie a show-ului de la Antena 1, probele au fost extrem de grele, iar concurenții s-au străduit din răsputeri să le treacă cu brio. Chiar dacă este în continuare în concurs, o echipă va fi eliminată în curând.
În cursa pentru ultima șansă, trei echipe au luptat din răsputeri. Concurenții de la ”America Express” au avut mai multe sarcini dificile, iar una dintre echipe s-a aflat la un pas de eliminare. Prezentatoarea show-ului de la Pro TV a anunțat că Edward Sanda și Cleopatra Stratan sunt în pericol de eliminare, însă aceștia s-au salvat, după ce au găsit sorele de culoare verde.
”Doamne, a fost cea mai mare bucurie pe care am trăit-o în ultima vreme, în momentul în care am văzut soarele ăla verde. Am început să plâng de fericire și Irina la fel. America Express continuă și pentru noi. Parcă e greu să rămâi, dar și să te lași. Fir-ar să fie de cursă”, a spus Cleopatra.
În cea mai recentă ediție a emisiunii, echipele formate din Aris și Alexia Eram, Iulia Albu și Mike, și Cleopatra Stratan și Edward Sanda au luptat, după cum spuneam, pentru ultima șansă. Cei care au ajuns primii la Irina Fodor au fost Iulia Albu și Mike. Aceștia au găsit și capul de taur cu ochi. În schimb, ultima echipă care a ajuns la prezentatoare a fost cea formată din Edward Sanda și Cleopatra Stratan.
Aceștia s-au clasat astfel pe ultimul loc, fiind în pericol de eliminare. Din fericire, Cleopatra și Edward au deschis cufărul și au găsit soarele verde, așa că au scăpat. Ei bine, se pare că bucuria lor nu va ține mult. Asta pentru că, după cum susțin ”Viperele vesele”, echipa celor doi va fi prima eliminată din competiție.
”Nicio echipă nu va fi eliminată după prima cursă pentru cursa pentru ultima șansă din America Express. În schimb, după ce va participa și LA A DOUA cursă pentru ultima șansă, echipa Cleopatra Stratan și Edward Sanda va fi eliminată!”, au spus ”Viperele vesele”, pe contul lor de Instagram.
Așadar, dacă Cleopatra si Edward vor fi primii eliminați din competiție, telespectatorii vor afla abia după cea de-a doua cursă pentru ultima șansă.