Peste fix două luni, Michael Schumacher va împlini 55 de ani, însă puțini sunt cei care știu detalii noi din viața fostului campion din Formula 1.
Ralf, fratele lui Michael Schumacher, a acordat recent un interviu pentru revista germană Bunte, în care nu și-a dorit să vorbească foarte mult despre fostul pilot, însă a oferit câteva detalii.
Întrebat cum se simte Michael Schumacher, fratele său a spus doar că viața este nedreaptă și că, dacă familia fostului campion din Formula 1 are nevoie de un sfat, el este acolo mereu pentru ei.
„Din păcate, uneori viaţa este nedreaptă. Trebuie să o accepţi. Când îi văd pe copiii săi, Gina-Maria şi Mick, inima îmi tresaltă de bucurie. Dacă îmi cere un sfat cineva din familie, eu sunt acolo”, a spus Ralf Schumacher.
De 10 ani, mai exact din luna decembrie a anului 2013, nu se mai știe nimic despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher.
Fostul pilot de Formula 1 a suferit atunci un accident la schi, a intrat în comă, iar familia acestuia a dorit discreție totală când a venit vorba despre starea în care se află Schumi. Chiar și așa, există voci care afirmă că, deși a ieșit din comă, sportivul nu este deloc bine. Asta în ciuda faptului că are medici și asistente care îl monitorizează aproape fără oprire în locuința lui, acolo unde a fost mutat după ce a fost externat din spital.
Tot de 10 ani, nimeni în afară de familie și de câțiva prieteni nu l-a mai văzut pe Michael Schumacher.
Roger Benoit, prieten cu Michael Schumacher, a vorbit recent despre starea în care se află fostul campion, însă nu a oferit nici el prea multe detalii.
„Există un singur răspuns la această întrebare, iar acesta este cel pe care l-a dat fiul lui, Mick, într-unul dintre rarele sale interviuri din 2022: «Aș da orice ca să vorbesc cu tata». Această propoziție spune totul despre cum se simte tatăl său de peste 3.500 de zile. Un caz fără speranță”, a afirmat Roger Benoi.