Refuzul lui Marius Șumudică i-a făcut loc la FCSB lui Andrei Prepeliță. El este antrenorul de pe locul doi în preferințele lui Gigi Becali. A trădat FC Argeș și negociază cu „roș-albaștrii”?

După ce Gigi Becali a anunțat că Toni Petrea rămâne la FCSB chiar dacă nu a câștigat titlul, tehnicianul i-a comunicat că nu-și mai dorește să continue pe banca „roș-albaștrilor”. Aici a început jocul de-a „Unde-i Șumi? Uite Șumi! Numai e Șumi!”. Preferatul finanțatorului, Marius Șumudică, s-a decis până la urmă să refuze FCSB. Din acest punct se pare că latifundiarul din Pipera s-ar fi orientat către fostul fotbalist al său, devenit între timp antrenor, Andrei Prepeliță.
FC Argeș îi are ca antrenori pe Mihai Ianovschi, cel care deține licența UEFA Pro, și Andrei Prepeliță. Cel din urmă dând cu „subsemnatul” la fiecare interviu la echipei. Jean Vlădoiu a făcut câteva lămuriri, potrivit prosport.ro, în legătură cu negocierile dintre antrenor și Gigi Becali.
Andrei Prepeliță este sub contract cu noi și nu mi-a spus nimic despre vreo negociere cu Gigi Becali! Dimineața a avut antrenament, iar vineri trebuie să ne vedem la Pitești, avem aici o acțiune la care trebuie să participe și el. Îl aștept”, a spus Jean Vlădoiu, președintele celor de la FC Argeș.
Marius Șumudică n-a ajuns la o înțelegere cu Gigi Becali, astfel că l-a refuzat politicos. Mare bucurie pentru suporterii FCSB, însă șoc pentru cei ai U Craiova. După mai multe zvonuri potrivit cărora finul și nașul discută intens, Becali aruncă și el bomba recunoscând că Vasile Șiman i-a spus tot ce se petrece la echipa lui Mihai Rotaru.
Cu toate că Marius Șumudică este acuzat pe la colțuri că a plecat „în mână” cu contractul de la FCSB pentru a „licita” prin alte părți, Gigi Becali nu vrea să creadă aceste zvonuri. Latifundiarul din Pipera vrea să-l creadă pe cuvânt pe tehnicianul român. Cert este că se zvonește și o revenire a lui „Șumi-Gol” la prima „iubire” din Turcia.
Am auzit și eu de Craiova, dar de ce să zic. Mi-a spus cineva, dar eu nu cred că a făcut el asta. Că i-am dat contractul, ca să facă el niște mici modificări… Spuneau oamenii că e dat contractul pe colo, pe colo. Eu am zis că nu cred. Și chiar dacă e dat, la licitație, nu mă interesează. Șumudică a spus că nu a făcut asta și eu îl cred pe el. De ce îți trebuie contractul că să licitezi. Te duci și spui cât vrei salariu și gata.
Nu are ofertă de la Craiova, dar discuții sunt. Mie Șiman (n.r. – Vasile Șiman) mi-a zis. Nu pot să spun că îl vrea Craiova. Dar un fin al lui Rotaru negociază cu el, dar nu Rotaru direct. Dacă nu ai confirmarea că Rotaru îl vrea, nu poți să zici că îl vrea Craiova. Eu i-am zis în față că se duce la CFR. Dar el mi-a zis: „Băi, Gigi! Mă jur că nu mă duc la CFR!” Sunt multe bârfe, dar ce știu eu sigur ce mi-a zis mie. Că el vine la FCSB doar dacă vine cu staff-ul lui.”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.