Ion Crăciunescu a dat verdictul, după ce FCSB a luat un gol ușor, în primele minute ale meciului cu Oțelul. Teles marca în minutul 7 al meciului pentru oaspeți.
Acesta a profitat de o eroare a lui Lixandru, care a căzut în propriul careu și a pierdut mingea. Fundașul a fost schimbat la pauza meciului.
Cei de la FCSB au acuzat un fault la această fază. Golul marcat de Oțelul a fost verificat de VAR, fiind validat.
Specialistul Ion Crăciunescu a analizat faza, spunând că, în opinia lui, nu este fault.
„Mie nu mi se pare fault. Pune piciorul spre direcția mingii, dar el cade în față. Nu cade așa dintr-un fault.
Eu nu văd unde e contactul”, a spus Ion Crăciunescu, la pauza meciului, la Digisport.
În final, Oțelul s-a impus cu 2-0 la acest meci. FCSB a ratat șansa de a se distanța la opt puncte de Craiova și CFR Cluj, următoarele echipe din clasament.
