Ianis Hagi a avut o prestație palidă la Deportivo Alaves în meciul cu liderul din La Liga.
Luni, Deportivo Alaves a fost învinsă categoric, 0-3, în deplasare, de Girona, liderul din La Liga. În prezent, formația lui Ianis Hagi ocupă locul 13, în campionat, cu 16 puncte obținute după 17 etape jucate.
Ianis Hagi a prins începutul meciului ca rezervă. Totuși, s-a aflat în teren în ultimele 30 de minute, când echipa sa era deja condusă cu 0-3, fiind introdus în minutul 61, în locul lui Jon Guridi.
Evoluția internaționalului român a fost una „ștearsă”, fapt remarcat inclusiv de cei de la Sofascore, care i-au oferit nota 6,4.
Ianis Hagi, care se află sub formă de împrumut la Alaves, de la Rangers, a dat două goluri și o pasă decisivă în 14 partide bifate pentru formația spaniolă, în toate competițiile. Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, Hagi Jr. este cotat la patru milioane de euro.
Marius Șumudică, antrenorul celor de la Gaziantep, consideră că Ianis Hagi nu poate juca încă pentru Galatasaray, deoarece nu are calitatea necesară.
„Este un jucător bun, dar în momentul de față nu poate juca la Galata niciun român, poate doar Drăgușin. Niciun jucător român nu poate să joace la Galatasaray, dar nici la Fenerbahce”, a declarat Șumudică, potrivit Fanatik.