Dennis Man i-a cucerit total pe italieni.
Dennis Man are un sezon foarte bun la Parma, având în vedere că a dat zece goluri și cinci pase decisive în 18 partide bifate, în toate competițiile.
Jurnaliștii italieni au publicat un text dedicat lui Dennis Man, în care internaționalul român este lăudat pentru evoluțiile foarte bune pe care le are în tricoul Parmei.
„Cel mai mare talent produs de fotbalul românesc în ultimii ani, aceasta a fost eticheta grea pe care Dennis Man a purtat-o cu el în lunile dinaintea sosirii la Parma. Ochii întregii Europe erau ațintiți asupra lui și asupra unei valori de piață care prefigura un viitor la un nivel foarte înalt.
Parma, așadar, disperată să obțină salvarea, a decis să investească în el, în sesiunea de iarnă a sezonului 20/21. Și nu a fost o investiție mică. 13 milioane de euro, cea mai scumpă achiziție din acea perioadă. Pe scurt, Man, în vârstă de 22 de ani la acea vreme, ajungea la Parma cu sarcina de a-i salva pe cruciați.
O cerere oarecum pretențioasă pentru un băiețel care în urmă cu câteva săptămâni juca în campionatul României. Impactul lui Man asupra campionatului a fost unul de bun augur, dar o accidentare l-a forțat să încheie sezonul mai devreme”, a notat ParmaLive.