Marius Șumudică a dat de pământ cu jucătorii lui Gaziantep, după al doilea meci în care echipa lui conduce cu 2-0, dar este egalată. Antrenorul român a făcut show la conferința de presă și a spus că nu înțelege ce s-a întâmplat.
Gaziantep a condus cu 2-0 în meciul cu Pendikspor, din etapa cu numărul 18 din SuperLiga Turciei, dar la final tabela a arătat 2-2. Florin Niță, Denis Drăguș și Alexandru Maxim au fost titulari în duelul cu penultima clasată. Atacantul a marcat un gol și a ajuns la șapte reușite, iar mijlocașul a fost creditat cu o pasă decisivă, după o fază stranie în care spera să obțină o lovitură de la 11 metri.
Oaspeții au egalat în urma golurilor înscrise de Erdem Ozgenc (77′ – penalty) și Erencan Yardimci (80′). Șumudică a făcut spectacol la conferința de presă și și-a criticat jucătorii. A fost al doilea meci consecutiv în care Gaziantep nu a câștigat după ce a condus cu 2-0. I s-a întâmplat și etapa trecută cu Adana Demirspor, scor 2-2.
„Nu știu ce să mai spun. Pentru a doua oară am făcut cadou punctele. Am pierdut puncte și în meciul cu Adana Demirspor, când am condus cu 2-0. Azi am încasat din nou două goluri în trei minute. Nu vreau să vorbesc prea mult pentru că suntem la cald, dar nu pot să accept asta.
Am condus cu 2-0, iar adversara trebuia să primească un cartonaș roșu, însă asta nu e o scuză. Trebuia să închidem jocul după ce am ajuns la 2-0. În mod normal, acum ar fi trebuit să avem 24 de puncte. Nu trebuie să mai repetăm aceste greșeli acasă. Le-am spus jucătorilor să urce când conduceam, dar ei se retrăgeau. Nu pot să înțeleg”, a spus Marius Șumudică, la conferința de presă, potrivit presei din Turcia.
Gaziantep ocupă locul 13 în Super Lig, cu 20 de puncte în primele 18 etape și este la doar trei puncte de prima poziție retrogradabilă.