Spike, artistul care i-a suflat-o lui Cătălin Bordea de sub nas pe frumoasa Livia, a postat un mesaj controversat pe o rețea de socializare. Internauții au fost puși pe gânduri. Fanii comediantului nu mia știu ce să creadă despre fosta lui soție.
Spike este unul dintre cei mai apreciaţi rapperi de la noi din țară și este totodată și unul dintre cei mai discreți. Cântărețul român, pe numele său real Paul Mărăcine, a postat de curând un mesaj ciudat pe rețelele de socializare. El a publicat o fotografie cu fosta soție a lui Cătălin Bordea, iar în dreptul său a așternut câteva cuvinte care i-a băgat în ceață pe internauți.
Viața noastră personală e departe de tot ce se scrie sau credeți voi. Vă urăm un an nou fericit, la fel ca noi.”, a scris Paul Mărăcine, pe contul său de Instagram.
Postarea a strâns câteva aprecieri. Printre personalitățile care au reacționat la mesajul transmis de Spike se numără și celebra Inna, artista despre care Mihai Trăistariu a spus că regretă că a refuzat-o când i-a solicitat să cânte o piesă împreună cu el.
Acum câțiva ani m-a sunat o doamnă de la o bancă, o prietenă și mi-a zis: Mihai, este o fată în Mangalia, nu știu cum o cheamă, Alexandra nu știu cum, am văzut că tu mai ajuți copii, ai putea face un duet cu ea, să încercăm să o lansăm cumva?!”. I-am zis: Doamnă, trimiteți-mi pe e-mail ceva”. Mi-a trimis un link, era ok, dar era slăbuț. I-am zis: Doamnă, eu mai ajut copii, dar cu voce fenomen. Sunt copii care cântă precum Celine Dion, dar așa că la zece ani flutură, mă șochează. Am lăsat-o… După un an mă sună iar și îmi zice: Mihai, știi că te-am sunat cu o fată. Știi cine e, nu? Inna. Cu ea te-am pus eu să faci un duet și nu te-a încântat. Și era, era deja în toată Europa atunci.”, a povestit Mihai Trăistariu, la Official Zeus TV.
Ceea ce i-a indus în eroare pe fani este faptul că Spike a publicat câteva zile mai târziu aceeași imagine pe o altă platformă de socializare și a scris în dreptul ei următorul mesaj: ”Rămânem prieteni”.
Parcă era mai frumoasă când era a lui Bordea”, ”Bordea e șeful tău!”, ”Ce mă bucur că i-ai luat problema lui Bordea”, ”2024 mai ascultă cineva așa ceva? Bordea cântă mai bine?”, ”Nu mă mai satur de Bordea…”, ”Acum că ai luat-o pe Livia vrei să încerci la femeia lui Smiley. Vezi că Gina nu e ușoară cum cauți tu pe la prieteni??”, acestea sunt câteva dintre comentariile lăsate de urmăritori pe contul de TikTok al constroversatului artist.